Comisia îndeamnă statele membre să ia măsuri cu privire la „pașapoartele de aur”

Comisia îndeamnă statele membre să ia măsuri privind sistemele prin care se eliberează pașapoarte și permise de ședere „de aur” și să acționeze imediat în acest sens în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

PermiseDeSedere

Într-o recomandareCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent publicată astăzi, 28 martie, Comisia îndeamnă statele membre să abroge imediat eventualele sisteme de dobândire a cetățeniei prin investiție și să se asigure că există controale riguroase pentru contracararea riscurilor pe care le prezintă sistemele de acordare a dreptului de ședere prin investiție. Comisia și-a exprimat în mod repetat și constant îngrijorarea profundă cu privire la sistemele de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere prin investiție și la riscurile inerente pe care le prezintă acestea. Recomandarea de astăzi face parte din politica mai amplă a Comisiei de a lua măsuri ferme cu privire la aceste sisteme. În contextul actual al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, aceste riscuri sunt, încă o dată, puse în evidență.

Este posibil ca, în cadrul acestor sisteme, unii cetățeni ruși sau belaruși care fac obiectul sancțiunilor sau care sprijină în mod semnificativ războiul din Ucraina să fi dobândit cetățenia UE sau accesul privilegiat în UE, inclusiv dreptul de a călător liber în spațiul Schengen. Pentru a contracara aceste riscuri imediate, Comisia recomandă statelor membre, de asemenea, să evalueze oportunitatea retragerii cetățeniei europene acordate în temeiul unui sistem de tip „pașaport de aur” cetățenilor ruși sau belaruși care figurează pe o listă de sancțiuni a UE în legătură cu războiul din Ucraina. Cetățenilor ruși sau belaruși care fac obiectul unor sancțiuni ar trebui să li se retragă imediat permisele eliberate în cadrul unui sistem de acordare a dreptului de ședere prin investiție. Această măsură ar trebui să fie luată în urma unei evaluări individuale și să respecte principiul proporționalității, drepturile fundamentale și legislația națională a statelor membre. Aceste măsuri ar trebui să li se aplice cetățenilor ruși sau belaruși care sprijină în mod semnificativ războiul din Ucraina.

Comisarul pentru justiție și consumatori, Didier Reynders, a declarat: Valorile europene nu sunt de vânzare. Considerăm că vânzarea cetățeniei prin intermediul „pașapoartelor de aur” este ilegală în temeiul legislației UE și prezintă riscuri grave pentru securitatea noastră. Deschide ușa corupției, spălării de bani și evaziunii fiscale. Toate statele membre în cauză ar trebui să pună capăt imediat sistemelor prin care se acordă cetățenie investitorilor. În plus, statele ar trebui să evalueze oportunitatea revocării eventualelor „pașapoarte de aur” eliberate deja persoanelor sancționate și altor persoane care sprijină în mod semnificativ războiul lui Putin.

Comisara pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat: Dreptul de a călători liber în spațiul Schengen este unul dintre cele mai importante atuuri ale noastre. Sunt necesare verificări stricte pentru a ne asigura că acest drept nu este utilizat în mod abuziv. Ar trebui revocate „permisele de ședere de aur” eliberate rușilor și belarușilor supuși sancțiunilor UE. Acum mai mult ca oricând, în fața războiului, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne asigura că cetățenii ruși și belaruși supuși sancțiunilor și cei care sprijină războiul de agresiune al lui Putin nu își pot cumpăra o cale de intrare și ședere în UE.

Programele de dobândire a cetățeniei prin investiție

Orice persoană care deține cetățenia unui stat membru al UE este în același timp cetățean al UE. Cetățenia UE conferă automat dreptul la liberă circulație, acces la piața internă a UE și dreptul de a vota și de a fi ales în cadrul alegerilor europene și locale. Acest lucru afectează toate statele membre, iar riscurile inerente unor astfel de sisteme au fost din nou evidențiate în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

În recomandarea de astăzi se subliniază:

  • Statele membre în care există încă sisteme de acordare a cetățeniei prin investiție trebuie să le elimine imediat. Astfel de sisteme nu sunt compatibile cu principiul cooperării loiale și cu conceptul de cetățenie a UE consacrat în tratatele UE. La 20 octombrie 2020, Comisia a inițiatCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a două state membre în ceea ce privește sistemele de acordare a cetățeniei prin investiție. În plus, Comisia a îndemnat un alt stat membru să pună capăt sistemului pe care îl practica. Două state membre au abrogat între timp sistemele lor sau sunt în curs de a face acest lucru.
  • Statele membre în cauză ar trebui să efectueze evaluări pentru a stabili dacă cetățenilor ruși sau belaruși care fac obiectul unor sancțiuni sau care sprijină în mod semnificativ războiul din Ucraina nu ar trebui să li se retragă cetățenia europeană deja acordată. Atunci când efectuează această evaluare, statele membre în cauză trebuie să țină seama de principiile stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește pierderea cetățeniei UE.

Sisteme de acordare a dreptului de ședere prin investiție

Sistemele de acordare a dreptului de ședere prin investiție generează riscuri inerente în materie de securitate, spălare de bani, evaziune fiscală și corupție pentru statele membre și pentru UE în ansamblu. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a accentuat, din nou, aceste riscuri.

În recomandarea emisă astăzi, Comisia solicită statelor membre:

  • Să reglementeze și să efectueze controale riguroase înainte de a elibera permise de ședere prin investiție: Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a garanta că sistemele de acordare a dreptului de ședere prin investiție nu prezintă riscuri în materie de securitate, spălare de bani, evaziune fiscală și corupție. Printre aceste măsuri se numără reglementarea și efectuarea de controale legate de condițiile de ședere și de securitate înainte de eliberarea unor astfel de permise de ședere și verificarea caracterului neîntrerupt al șederii.
  • Să retragă imediat sau să refuze reînnoirea permiselor eliberate în cadrul unui sistem de acordare a dreptului de ședere prin investiție cetățenilor ruși sau belaruși care fac obiectul sancțiunilor UE în legătură cu războiul din Ucraina, în urma unei evaluări. Aceleași măsuri ar trebui să li se aplice celor care sprijină în mod semnificativ războiul din Ucraina sau alte activități conexe ale guvernului rus sau ale regimului Lukașenko prin care se încalcă dreptul internațional.
  • Să suspende eliberarea de permise de ședere în cadrul sistemelor de acordare a dreptului de ședere prin investiție tuturor cetățenilor ruși și belaruși.

Toate măsurile trebuie luate în conformitate cu principiul proporționalității, cu drepturile fundamentale și cu legislația națională a statelor membre.

Etapele următoare

Recomandarea de astăzi este doar un element al politicii mai ample a Comisiei de a lua măsuri ferme împotriva sistemelor de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere prin investiție. Comisia poate lua măsuri suplimentare în viitor, după caz.

Statelor membre le revine sarcina de a da curs recomandării de astăzi.

Comisia solicită statelor membre în cauză să publice rapoarte cu privire la punerea în aplicare a recomandării prezentate astăzi până la sfârșitul lunii mai și să informeze Comisia în mod regulat ulterior.

Context

Sistemele de acordare a cetățeniei prin investiție îi permit unei persoane să obțină cetățenia pe baza unei plăți sau a unei investiții semnificative. Sistemele de acordare a dreptului de ședere prin investiție le permit resortisanților țărilor terțe să obțină un permis de ședere pentru a locui într-o țară din UE în schimbul unei plăți sau al unei investiții.

În 2019, Comisia a publicat un raportCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent privind sistemele de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere prin investiție din unele state membre ale UE, în care a cartografiat practicile existente și a identificat anumite riscuri pe care astfel de sisteme le implică pentru UE, în special în ceea ce privește securitatea, spălarea banilor, evaziunea fiscală și corupția.

Condițiile pentru obținerea și pierderea cetățeniei naționale sunt reglementate de legislația națională a fiecărui stat membru, sub rezerva respectării legislației UE, însă cetățenia unui stat membru este singura condiție prealabilă pentru cetățenia UE și pentru accesul la drepturile conferite de tratate. Comisia și-a exprimat în mod repetat profunda îngrijorare cu privire la sistemele de acordare a cetățeniei prin investiție și la riscurile inerente acestor sisteme și a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a două state membre în ceea ce privește sistemul lor de acordare a cetățeniei prin investiție.

Sistemele de acordare a dreptului de ședere prin investiție, deși sunt diferite de sistemele de acordare a cetățeniei în ceea ce privește drepturile pe care le conferă, prezintă riscuri de securitate la fel de grave pentru statele membre și pentru UE în ansamblul său. Un permis de ședere valabil îi oferă unui resortisant dintr-o țară din afara UE nu numai dreptul de ședere în statul membru în cauză, ci și dreptul de a călători liber în spațiul Schengen. Cu toate că legislația UE reglementează condițiile de intrare pentru anumite categorii de resortisanți din țări din afara UE, acordarea de permise de ședere prin investiție nu este reglementată la nivelul UE și rămâne o competență națională.

Recomandarea de astăzi nu aduce atingere admisiei și șederii resortisanților ruși și belaruși în UE din alte motive, cum ar fi admisia umanitară sau protecția internațională.

Pentru informații suplimentare 

Recomandarea ComisieiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent privind măsuri imediate în contextul invadării Ucrainei de către Rusia în ceea ce privește sistemele de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere prin investiție, 28 martie 2022

Raportul ComisieiCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedent privind sistemele din UE de acordare a cetățeniei și a dreptului de ședere prin investiție, 23 ianuarie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.