Guvernul prelungește măsurile privind șomajul tehnic

În ședința de miercuri, Guvernul Ciucă a decis să prelungească măsurile privitoare la șomajul tehnic aplicate în timpul pandemiei. Indemnizația lunară va fi similară celei plătite în timpul pandemiei iar decizia a fost luată ca urmare a crizei de pe piața energiei și a războiului din Ucraina.

Datele Guvernului arată că unele din cele mai afectate industrii din România sunt: industria metalurgică, industria auto, industria mobilei etc., industrii care impactează la rândul lor lanțurile valorice pe orizontală și generează efecte multiplicatoare pentru clienți/furnizori.

Guvernul a aprobat acordarea unei indemnizații din partea statului de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut în Legea bugetului, angajaților care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din inițiativa angajatorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.