Săptămâna mişcării în România

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că Ministerul Sportului poate organiza în fiecare an „Săptămâna mişcării în România”. Actul normativ vizează completarea art. 3 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi prevede că Ministerul Sportului organizează în fiecare an „Săptămâna mişcării în România”.

Evenimentul se va putea organiza prin Direcţiile judeţene pentru sport, cluburile sportive, complexuri sportive naţionale, casele de cultură ale studenţilor, prin Federaţia Sportul Şcolar şi Universitar, pe bază de protocol şi ordin comun al miniştrilor Sportului şi Educaţiei, în parteneriat cu Comitetul Olimpic Sportiv Român şi Federaţiile Sportive Naţionale. Unităţile administrativ-teritoriale pot aloca sume în vederea susţinerii „Săptămânii mişcării în România”, în baza unui protocol încheiat cu Direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, cluburi sportive, organizaţii nonguvernamentale cu atribut în domeniul sport şi tineret de pe teritoriul ţării.

Ministerul Sportului are obligaţia să asigure cel puţin un număr egal de acţiuni în cele două medii, rural/urban. Comitetul Olimpic Sportiv Român, Federaţiile Sportive Naţionale şi Federaţia Sportul pentru Toţi, care vor încheia contracte de finanţare a activităţii cu Ministerul Sportului, pot include în cerere sume pentru susţinerea „Săptămânii mişcării în România”.

„Săptămâna mişcării în România” va cuprinde şi activităţi sportive dedicate tinerilor, copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.