Șanse la educație de calitate pentru 500 de copii în risc de părăsire timpurie a școlii

„CESI – Calitate prin educație școlară incluzivă”, șanse la educație de calitate pentru 500 de copii în risc de părăsire timpurie a școlii

În perioada 6 – 9 mai, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, a derulat în 8 școli din județul Suceava din localitățile Bosanci, Pătrăuți, Frătăuții Noi, Vicovu de Sus, Solca, Burla, Dorna Arini și Horodnic de Sus ateliere de lucru cu 300 de elevi. Activitățile și-au propus dezvoltarea abilităților socio-emoționale și a stimei de sine pentru elevii aflați în situații de risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii și a celor cu cerințe educaționale speciale. în cadrul proiectului „CESI- Calitate prin

”, cod PN2017 care beneficiază de un grant în valoare de 859.554 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Pe parcursul celor 3 zile, în care elevii au beneficiat și de o masă caldă, prin intermediul jocului și al altor metode interactive s-au dezvoltat competențe de gestionare a emoțiilor, s-a conturat mai bine imaginea de sine, s-a practicat comunicarea eficientă, toate aceste aspect putând contribui la o perspectivă asupra atractivității școlii îmbunătățită, școala devenind un mediu și mai prietenos și incluziv.

Până la finalul acestui an școlar, elevii din toate cele 8 școli colaboratoare din județ vor participa la excursii tematice organizate de CJRAE Suceava, care își propun să crească gradul de coeziune a grupului, să îmbunătățească relațiile sociale, sporind astfel șansele elevilor de a participa cu și mai mult interes la orele de curs și scăzând în același timp riscul de abandon școlar. Unii dintre elevii din grupul țintă al proiectului au mărturisit că nu au mai fost până acum niciodată într-o călătorie cu autocarul și nu au mai vizitat niciodată Planetariul sau Cetatea de Scaun din Suceava, drept care așteaptă cu multă nerăbdare și aceste activități.

În vederea unui acces mai facil la educație, fiecare elev va primi pe parcursul lunilor mai și iunie 2022 un pachet de sprijin material în valoare de 500 de lei constând în produse de îmbrăcăminte, produse de igienă și rechizite școlare.

De menționat că în cadrul aceluiași proiect atât elevii, cât și părinții, au beneficiat de activități de consiliere de grup și individuale oferite de profesorii consilieri școlari precum și de activități non-formale organizate de animatorii școlari din cadrul proiectului. Profesorii din cele 8 școli au participat la activități de mentorat, urmând ca până la finalul proiectului să participe la 2 cursuri de formare acreditate de Ministerul Educației, pe tema incluziunii și prevenirii abandonului școlar, furnizate de CJRAE Suceava.

Fenomenul de abandon școlar și rata scăzută de tranziție de la un ciclu de învățământ la altul sunt fenome încă greu de gestionat la nivelul sistemului de învățământ românesc, dar promotorul acestui proiect integrat, CJRAE Suceava, speră ca toate aceste activități adresate factorilor care contribuie la educația în școală (profesori, familie, comunitate) să contribuie la creșterea atractivității școlii pentru copiii din medii dezavantajate.

Activitățile se desfășoară în cadrul proiectului „CESI- Calitate prin Educație Școlară Incluzivă”, cod PN2017, proiect derulat de CJRAE Suceava în parteneriat cu CJRAE Brașov în perioada 1 ianuarie 2021- 31 decembrie 2022, având ca grup țintă 300 de elevi din județul Suceava și 200 de elevi din județul Brașov, 250 de părinți și 70 de cadre didactice din cele 2 județe. Scopul proiectului este creșterea gradului de incluziune socială a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc prin promovarea educației incluzive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.