Certificatul Covid va fi prelungit încă un an în UE, până la 30 iunie 2023

Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord în vederea unei prelungiri cu un an – până în iunie 2023 – a reglementările privind certificatul digital UE destinat călătoriilor pe teritoriul Uniunii, cu toate că numeroase state membre UE au încetat să ceară certificatul santar comun la intrarea pe teritoriul lor.

Legislatorii europeni vor să se asigure însă că cetăţenii din statele membre UE se pot deplasa liber în cazul „în care apare o nouă variantă îngrijorătoare”, a explicat Parlamentul European într-un comunicat.

Regulamentul privind certificatul sanitar comun care atestă o vaccinare împotriva covid-19, un test negativ sau o infectare în ultimele şase luni a intrat în vigoare la 1 iulie 2021 şi urma să expire la 30 iunie 2022. Comisia Europeană (CE) a propus prelungirea cu un an a acestuia cu un an de zile.

”Situaţia epidemiologică se poate schimba rapid, iar certificatul digital covid-19 al UE a fost un instrument-cheie care ne-a ajutat să trecem prin situaţii fluctuante. Suntem hotărâţi să revenim la o circulaţie liberă, fără restricţii, şi salutăm decizia luată de anumite state membre de a ridica toate restricţiile de călătorie, inclusiv prezentarea unui certificat covid(-19)”, a declarat comisarul european Didier Reynders.

Acest acord politic la care s-a ajuns luni seara este necesar să fie aprobat în mod oficial – până la 30 iunie – de către Parlamentul European şi de către Consiliul European, care reprezintă statele membre UE, în vederea unei puneri în aplicare.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.