Legea nr 260/2022 intră în vigoare începând cu 24 august 2022 și prevede sancțiuni între 3.000 și 6.000 de lei pentru cei care desenează sau scriu pe clădiri sau garduri din spațiul public sau privat. Legea nr. 260/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 25 iulie 2022. Scopul acestui demers legislativ este descurajarea autorilor de graffiti să distrugă faţadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniului cultural, precum și a altor piese de mobilier.
Legea „Graffiti” prevede sancționarea persoanelor care scriu, desenează pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte din spațiul public sau privat, fără acordul proprietarilor. În afară de amenzi, legea graffiti îi obligă pe autorii de graffiti să înlăture însemnele făcute pe bunurile din spațiul public sau privat sau în caz de deteriorare să readucă bunurile la starea inițială. Plata amenzilor și înlăturarea însemnelor se face în termen de 15 zile calendaristice din momentul în care primesc înștiințarea. În cazul în care persoanele refuză să plătească amenda și să înlăture desenele sau scrierile, bunurile vor fi curățate din bugetul local, iar la final costurile vor fi recuperate în instanță.