Lege adoptată în Parlament: toate trecerile de pietoni vor fi iluminate și semnalizate

Camera Deputaților în calitate de for decizional a adoptat proiectul de lege care are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul stabilirii obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate. Legea va merge la promulgare la Președintele României.

Neîndeplinirea obligaţiei de către administratorul drumului public de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a cincea de sancţiuni.

„Administratorul drumului are obligaţia să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate şi semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni şi suprafaţa carosabilului, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, drumuri naţionale şi drumuri de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor”, prevede iniţiativa legislativă.

Administratorii de drumuri au obligaţia de a se supune acestor prevederi la un an de la publicarea acestei legi în Monitorul Oficial.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.