Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că a discutat măsurile pentru compensarea prețului la carburant și a cerut Ministerului Energiei și Ministerului Finanțelor ca în ședința de guvern de săptămâna viitoare să poată adopta actul normativ, după ce partidele din coaliția de guvernare au căzut de acord să prelungească schema actuală de reducere cu 50 de bani pe litru a prețului combustibilului.
Mecanismul, stabilit în iunie, a fost legiferat pentru trei luni, și expiră la finalul acestei luni, compensarea în forma actuală, urmând a fi prelungită până la sfârșitul anului, dacă va fi aprobată în ședința de Guvern.
Schema de reducere presupune ca o reducere de 25 de bani din prețul carburantului să fie susținută de stat, cu condiția ca alți 25 de bani să fie scăzuți din preț prin efortul propriu al companiilor petroliere.