Eclipsa de Soare – Cel mai important fenomen astronomic al anului

O eclipsă parţială de Soare este vizibilă marți, în condiţii bune (dacă este senin) şi din România. În România, Soarele va fi acoperit în proporţie de 44%, în nord-estul extrem, şi 32% în vestul ţării. Luna se află între Pământ și Soare și obturează imaginea Soarelui pentru cei care privesc de pe Pământ.

Eclipsa din 25 octombrie 2022, a 16-a eclipsă de Soare, va fi vizibilă din Europa (cu excepția Peninsulei Iberice), Urali și Siberia de Vest, Orientul Mijlociu, Asia de Vest și din nord-estul Africii, magnitudinea maximă a eclipsei fiind de 0.86 (86.2%). Începutul eclipsei parţiale este la ora 12:25:13, iar faza maximă ajunge la 13:38:17. Eclipsa parţială de soare durează până la 14:50:41. Faza maximă a eclipsei parțiale va fi înregistrată în Câmpia Siberiei de Vest din Rusia, lângă Nijnevartovsk.

Este a doua eclipsă de Soare din acest an, însă prima (din 30 aprilie) nu a putut fi observată din România (doar din Pacific și America de Sud). Următoarea eclipsă de Soare va fi în 20 aprilie 2023 (hibridă, va începe ca inelară și apoi totală; nu va putea fi observată din România/Europa).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.