Aderarea României la spațiul Schengen, votată astăzi de Consiliul JAI

Aderarea României la Schengen este astăzi pe ordinea de zi a Consiliului Justiției și Afacerilor Interne (JAI), în care țara noastră intră cu sprijinul a 26 de state membre ale UE, însă incertitudine există din partea Austriei. Decizia se ia în unanimitate.

Consiliul JAI va începe la ora 11.00, ora României, fiind supusă la vot aderarea România și Bulgaria.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, declarat miercuri, într-o conferință la Viena, despre posibilitatea unui nou calendar de aderare pentru primăvară, în cazul României și Bulgariei. Însă premierul Nicolae Ciucă a spus că se va merge până la capăt, fără a exista stări de incertitudine:  „Un lucru este cert – suntem hotărâți să mergem până la capăt în aceste demersuri, inclusiv prin a cere un vot pentru România în Consiliul JAI de mâine, 8 decembrie 2022. Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua”, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

Argumentul Cancelarului Austriei este că 75.000 de clandestini au ajuns în Austria fără a fi înregistrați în altă țară UE. Datele invocate de Austria sunt contrazise de rapoartele Frontex. Potrivit acestora, ruta pe care imigranții ilegali o preferă pentru a ajunge în Europa nu este prin România, ci este cea a Balcanilor de Vest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.