Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat în Parlament, unde se dezbate bugetul pe anul viitor, că din 2023 încolo se vor da în circulație cel puțin 100 de autostradă sau drum expres pe an. Chiar și după deschiderea, peste trei zile a traficului pe primii 13 kilometri din autostrada Sibiu-Pitești, România nu va depăși anul acesta borna de 1.000 de kilometri de șosea rapidă.
„Minimul kilometrilor care trebuie dat în folosință începând de la anul – autostrada plus drum expres – să fie de 100 de kilometri. Cel mai mult s-au dat undeva la 50-60 km. Anul acesta 53 km, anul trecut 30, în 2020 – 61. 2023 și 2024 vor însemna ani care vor aduce în total undeva la 250 de kilometri de drum expres și autostrada, minim. Asta este și o consecință a faptului că în acest an au fost semnate un număr record de contracte și sume care sunt alocate în mod normal. Până astăzi, s-au semnat contracte de peste 13 miliarde de lei la CNAIR”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.