A fost aprobată Strategia Naţională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost

Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, Strategia naţională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost pentru perioada 2022-2027 şi un Planul de acţiune pentru aceeaşi perioadă.

Conform unui comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, documentele promovează dreptul fundamental al persoanelor fără adăpost la servicii sociale şi la o viaţă trăită cu demnitate. Cercetările realizate au evidenţiat profilul acestor persoane la nivel naţional, arătând că predomină bărbaţii (76,8% faţă de 23,2% femei), cu vârste cuprinse între 18-64 ani (81,3%).

Strategia națională privind incluziunea socială

Strategia națională are ca obiectiv general creșterea gradului de incluziune socială a persoanelor fără adăpost prin asigurarea unei protecții sociale adecvate nevoilor lor, pe baza analizelor efectuate fiind definite și patru obiective specifice, fiecare dintre acestea cu direcții de acțiune pentru care au fost dezvoltate măsuri și acțiuni, care acoperă trei paliere: prevenție, intervenție și post-intervenție.

Cele patru obiective specifice sunt: prevenirea accentuării fenomenului la nivel național; asigurarea intervenției adecvate, multidisciplinare și integrate în vederea incluziunii sociale a acestor persoane; prevenirea recăderilor post-intervenție și îmbunătățirea coordonării politicilor în plan național/local cu privire la grupul țintă.

Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei stabilește rezultatele, indicatorii de performanță, responsabilitățile, perioadele de implementare și sursele de finanțare a măsurilor identificate pentru  direcțiile de acțiune aferente obiectivelor specifice identificate.

Vârsta medie a celor fără adăpost este 50,6 ani, iar vârsta cea mai frecvent menţionată este 52 de ani, necăsătoriţi, cu nivel mediu de studii, sunt de peste 3 ani în această stare de vulnerabilitate şi au mai experimentat această situaţie de mai multe ori în trecut, subliniază sursa citată. Studiile au mai arătat că 44,3% dintre cei găzduiţi în centre rezidenţiale şi 42,6% dintre cei care trăiesc pe stradă au copii, care, în unele cazuri, trăiesc cu ei sau beneficiază de măsură specială de protecţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.