A crescut TVA la mai multe produse, servicii și locuințe

De la 1 ianuarie 2023, când s-a majorat TVA pentru mai multe produse și servicii HoReCa, băuturi care conțin zahăr și locuințe.

Astfel, pentru unele băuturi (ape minerale și ape gazeificate care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau alte băuturi precum băuturile pe bază de soia), cota de TVA a crescut de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023.

În ceea ce privește serviciile de cazare, restaurant și catering, a fost majorată cota de TVA de la nivelul actual de 5% la 9% începând cu 1 ianuarie 2023.

A crescut TVA pentru locuințe cu valoare mai mare de 600.000 lei

Plafonul pentru livrarea locuințelor către populație pentru care se aplică TVA în cotă redusă de 5% s-a diminuat de la 700.000 lei la 600.000 lei (echivalentul a 120.000 euro) pentru o locuință de cel mult 120 metri pătrați, de la 1 ianuarie 2023. Pentru livrările de locuințe către populație pentru care au fost încheiate până la 1 ianuarie 2023 antecontracte, se aplică TVA 5% potrivit regulilor actuale (e.g. în limita sumei de 700.000 lei).

Totodată, dacă înainte puteau fi achiziționate mai multe imobile cu cota redusă de TVA de 5% în limita a 450.000 lei (fără TVA), începând cu 1 ianuarie 2023, doar o singură locuință a cărei valoare nu depășește 600.000 lei va putea fi achiziționată în regim de TVA 5%, în mod individual sau în comun. Vor fi excluse de la numărătoare ante contractele încheiate anterior 1 ianuarie 2023. Similar cu mecanismul anual, se va organiza un nou Registru al achiziţiilor de locuinţe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023, în format electronic, pe baza informaţiilor furnizate de notarii publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.