Muzeul Național al Bucovinei continuă lista de activități dedicate copiilor, prin organizarea și în acest an a atelierului „Cetăți, domni și domnițe – perioada medievală în miniatură”, în cadrul Serviciului Cetatea de Scaun.
Comunicatul Muzeului Național al Bucovinei
Vă așteptăm să „construim” împreună cetăți, să meșteșugim coroane domnești, podoabe, vitralii – toate în miniatură și să ne jucăm ca în evul mediu: tragem la țintar, dărâmăm obstacole, aruncăm cercuri și câte și mai câte!
Dragi copii și profesori, lansăm atelierul CETĂȚI, DOMNI ȘI DOMNIȚE – PERIOADA MEDIEVALĂ ÎN MINIATURĂ, ediția 2023!
Pentru că ne dorim să petrecem cât mai mult timp frumos împreună, la Cetatea de Scaun a Sucevei, vă anunțăm că, anul acesta, atelierul se va organiza pe tot parcursul anului școlar (exceptând lunile mai și iunie), cadrele didactice fiind invitate să își înscrie elevii la numărul de telefon 0784 275644 sau pe adresa de email cetate@muzeulbucovinei.ro !
Activitățile pe care le-am pregătit în cadrul acestui atelier sunt diverse și antrenante, incluzând, la alegere, realizarea unei machete de cetate, confecționarea unei coroane domnești, a unor accesorii folosite de domnițe, desenarea de vitralii folosind hârtie de calc. Iar la toate acestea, se adaugă poveștile despre cetățile construite pe teritoriul Moldovei medievale și jocurile ca în evul mediu la care invităm elevii să ia parte, provocându-i la întrecerii de neuitat!
Atelierul este dedicat elevilor din clasele pregătitoare și până în clasa a VIII-a.
