Prefectul Alexandru Moldovan a avut, luni, 6 februarie, o intâlnire cu subinspectorul de poliție Butnariu Cosmin – Vasile, împuternicit șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor Suceava (S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava), pentru a analiza principalii indicatori rezultați din activitatea desfășurată pe parcursul lunii ianuarie a S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava.
Conform Prefectului Alexandru Moldovan, în cadrul Serviciului își desfășoară activitatea doi ofițeri și șase agenți de poliție examinatori atestați pentru categoria B, dintre care trei sunt atestați și pentru categoriile C, CE, D, iar trei sunt în curs de obținere a atestatului de examinare a șoferilor profesioniști.
În perioada 30 ianuarie – 13 februarie, trei agenți din structura Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări, doi ofițeri și un agent din structura Compartimentului Înmatriculări urmează un curs de atestare/reatestare în vederea obținerii calității de examinator la categoria B.
“În ceea ce privește activitatea de examinare a candidaților la proba practică, au fost suplimentate locuri disponibile în vederea programării la traseu în perioada 11 – 18 februarie, iar următorul termen de programare la proba practică este începând cu data de 20 martie.
Promovabilitatea candidaților la proba teoreticăeste de 41,3% (categoria B) și 64% (profesioniști), în timp ce la proba practică pentru categoria B este de 45,1%, iar pentru profesioniști 56,6%”, se menționează în comunicatul Prefecturii Suceava.