Începând de miercuri, 15 martie, restaurantele şi unităţile de alimentaţie publică au obligaţia de a afişa ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Iniţial, Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar, în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri.
Potrivit ANPC, prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate.
Potrivit Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare, aditivii care se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric).
ANPC a explicat, în noiembrie 2022, că lista aditivilor se regăseşte în Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentari.