A IX-a ediţie a târgului de nunţi Trend Mariaj

În perioada 17 – 19 a.c., Shopping City Suceava organizează a IX-a ediţie a târgului de nunţi Trend Mariaj, eveniment dedicat viitorilor miri care sunt în căutarea serviciilor necesare pentru organizarea nunţii.

Ca în fiecare an, târgul Trend Mariaj „îşi propune să ofere tuturor vizitatorilor o experienţă unică, adunând într-un singur loc o multitudine de servicii de care au nevoie viitorii miri pentru organizarea unei nunţi de poveste. Timp de 3 zile, expozanţii prezenţi la târg sunt gata să-şi surprindă vizitatorii cu oferte exclusive, acordate pe toată perioada târgului, cu idei, sfaturi şi servicii care îi vor ajuta să treacă mai uşor prin procesul solicitant de planificare a nunţii” aflăm dintr-un comunicat al organizatorilor.

Aşadar, târgul vine în ajutorul cuplurilor care urmează să se căsătorească. Cei care se pregătesc de nuntă sunt aşteptaţi la târg să discute cu specialiştii din domeniul nunţilor şi să aleagă toate serviciile care îi definesc şi se potrivesc nevoilor, dorinţelor şi aspiraţiilor. Vor fi prezente firme care oferă numeroase servicii: rochii de mireasă, costume de mire, invitaţii şi mărturii, bijuterii, torturi şi prăjituri, servicii foto-video, decoraţiuni şi aranjamente florale, săli de evenimente, servicii de înfrumuseţare – make-up şi coafat, cabine foto, platforme video 360 şi/sau oglindă fotografică, fruit bar, DJ & solişti, artificii, vinuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.