„…Avem încă multe de învăţat” de la prof. Constantin Târziu

Miercuri, 24 mai, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a avut loc lansarea celei mai recente cărţi a prof. Constantin Târziu, „…Avem încă multe de învăţat” (ed. Accent Print, Suceava, 2023). La eveniment au participat, scriitori şi pasionaţi de literatură din urbea de pe Şomuz, colegi, inclusiv colegul de bancă al autorului – învăţătorul Gheorghe Popa, profesori, prieteni apropiaţi, pictorul Mihail Gavril, locuitori ai comunei Horodniceni, Grigore Florea, unul din sponsorii activităţilor culturale din zona Fălticeni. Cei prezenţi în sală au venit cu o energie bună şi au creat o atmosferă caldă, făcând ziua lansării cu atât mai frumoasă. Şi profesorul Constantin Târziu a fost recunoscător celor care i-au fost alături şi l-au susţinut în acest proiect, celui care a semnat prefaţa cărţii, jurnalistul Liviu Clement şi celei care s-a ocupat de tehnoredactarea tuturor cărţilor, prof. Lenuţa Mihai.

„Pastile de istorie”

După cuvântul de bun venit al gazdei, bibliotecar coordonator Nicoleta Hoştinariu, scriitoarea Alis Niculică a vorbit despre profesorul Constantin Târziu. Istoric, membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, cu o frumoasă carieră didactică şi la conducerea şcolii din Horodniceni, Constantin Târziu redă fidel în cărţile publicate şi promovează la nivel naţional prin nenumărate articole dragostea faţă de istoria comunei Horodniceni. Prin dăruirea şi muncă a amenajat Fondul Documentar „Nicolae Istrati” în satul Rotopăneşti, a slujit interesele comunităţii locale, în domenii de importanţă majoră pentru viaţa satului: învăţământul, cultura, fiind şi primar al comunei, om cu deosebită autoritate faţă de semenii săi.

„Comuna Horodniceni a dat României, naţiunii noastre, oameni de seamă despre care domnul profesor Constantin Târziu a scris de-a lungul anilor în cărţile sale şi în paginile cotidianului Crai Nou. Toţi aceşti oameni de seamă sunt nemuriţi în paginile Enciclopediei Bucovinei, care în prezent se completează pentru publicarea celei de-a treia ediţii.

Astăzi, între două sărbători mari ale ortodoxiei, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Înălţarea Domnului, domnul profesor Constantin Târziu ne prezintă o carte pe care eu am îndrăgit-o chiar de prima dată când am luat-o în mână.

Volumul a  fost conceput într-un format mic, de buzunar, fiind accesibil unui bagaj de călătorie. Vă spun acest lucru pentru a o lua în călătoriile dumneavoastră pentru că vă va fascina.

Coperta este atrăgătoare prin grafica realizată la prestigioasa editură suceveană Accent Print. Cuprinsul cărţii atrage încă de la primele pagini semnate de gazetarul şi poetul sucevean Liviu Dorin Clement prin felul în care acesta îmbie cititorii la lectură.

Cartea cuprinde pastile de istorie, care respectă cronologia în care au fost publicate în ziarul Crai Nou, dar nu sunt prezentate şi în ordinea în care evenimentele istorice au avut loc. Ele sar de la o epocă la alta, se reîntorc în timp, trec de la un continent la altul, fără însă a ameţi cititorul. Aceste treceri voite dau farmec cărţii şi te ţin cu sufletul la gură. Abia aştepţi, după ce ai terminat un text, să treci la următorul.

Stilul literar atrage cititorii, îi transpune în starea  pe care o doreşte să o transmită în epoca despre care scrie. Deşi este o carte cu evenimente istorice, cu personalităţi interesante ea nu este încărcată de date, de amănunte, care de multe ori reuşesc să obosească”, a spus scriitoarea Alis Niculică.

Eroii nu sunt doar nume

Scriitoarea Lenuţa Rusu, a vorbit despre oamenii care ne-au influenţat traiectoria de viaţă,  acei oameni de la care am avut ceva de învăţat, oameni buni şi frumoşi la suflet.

„Dumnezeu ne-a scos în cale aceşti oameni nu oricând, ci atunci când noi suntem  pregătiţi şi să îi primim în viaţa noastră şi suntem  deschişi către învăţăturile dumnealor. De la  profesorul Constantin Târziu am învăţat, dincolo de orele de istorie care curg într-un mod firesc, să desluşim locuri, întâmplări, fapte, chipuri, destine, pentru că eroii din cărţile dumnealui, care nu sunt puţine, doar vreo 16 la număr, nu sunt doar nume. Aceşti eroi au suflet, au minte şi sunt destine.

De la  domnul profesor Constantin Târziu am învăţat perseverenţa, seriozitatea şi respectul faţă de locul natal, faţă de istoria locală, faţă de oamenii care au fost, dragostea pentru şcoală, pentru copii şi pentru tot cea ce este autentic şi adevărat în vatra satului.

Această carte prefaţată atât de sugestiv de scriitorul Liviu Clement este îmbogăţită şi de o galerie de portrete color, fotografii cu personajele povestirilor istorice”,a precizat profesoara Lenuţa Rusu.

Istoria are la bază adevărul

Înainte de a da cuvântul autorului, moderatorul întâlnirii, profesorul de istorie Constantin Bulboacă a vorbit despre articolele pe care le publică Constantin Târziu în presa locală şi despre carte document lansată în preajma marii sărbători a Înălţării Domnului, volum care însumează mai multe povestiri cu caracter istoric.

„Istoria se scrie fără ură, pe adevărul istoric, şi mai mult decât atât, acest adevăr istoric pe care îl prezintă profesorul, omul, răzeşul, istoricul de la Horodniceni, a trecut prin propriul său filtru, care nu iartă nimic. Ce ne prezintă în această carte este un alt fel de a trata istoria, un alt fel de a spune adevărul, cu picanterii, cu lucruri pe care le filtrează ca o albină atunci când produce mierea”, a menţionat profesorul Constantin Bulboacă.

Horodniceni, comuna cu cel mai mare număr de oameni de seamă

Înainte de a vorbi despre volumul „…Avem încă multe de învăţat”, profesorul Constantin Târziu a povestit celor prezenţi cum a început să scrie istoria satului natal. Totul a pornit în studenţie, când un mare profesor, aflând din ce sat vine, i-a dat ca temă un referat despre Nicolae Istrati, scriitor şi om politic moldovean, care a îndeplinit funcţia de ministru în Moldova şi care pe moşia sa de la Rotopăneşti, a fondat o şcoală pentru băieţi şi una pentru fete, iar în primăvara anului 1860 a înfiinţat şi o şcoală de declamaţie, şi care, din păcate, este uitat. Punctul de plecarea a studiului sugerat de profesor a fost statuia de la biserica din satul Rotopăneşti, „Moldova plângându-şi Unirea”.

Constantin Târziu a vorbit şi despre întâlnirile de la Bucureşti cu „oameni de o rară cultură”, descendenţi ai lui Nicolae Istrati,  despre Fondul documentar „Nicolae Istrati” din satul Rotopăneşti „un lucru de excepţie pentru un sat, pentru o comună”.

O altă personalitate despre care s-a făcut vorbire a fost prinţesa Maria Cantacuzino, reprezentată în chipul Sfintei Genoveva, patroana Parisului, născută la Horodniceni în 1817, dorită de soţie de Vasile Alecsandri.

„În această zi îmi prezint în faţa dumneavoastră o modesta contribuţie la cunoaşterea unei părţi din istorie.

Prin anii ’80 mă cuprindea groaza când vedeam câte un activist de partid semianalfabet care venea la Horodniceni şi spunea: <Aici nu s-a întâmplat nimic>. Datorită acestui fapt am încercat să arăt prin cărţile mele că la Horodniceni s-a întâmplat ceva extraordinar. Făcând o comparaţie cu toate comunele din vecinătate, avem numărul cel mai mare de oameni de seamă. Avem nouă scriitori, avem patru pictori de talie mondială, trei generali, matematicieni, oameni care lucrează la NASA, şi mulţi alţii care erau necunoscuţi. Eu i-am adus în actualitate pentru a fi  un model pentru cei care vin după mine. Eu am pornit de pe un teren gol, dar cei care vor veni vor avea fundamentul şi vor găsi încă multe lucruri.

Istoria noastră este seacă. Citiţi manualele de istorie în care se vorbeşte de masele populare, conducători, partide politice şi la, la, la … şi la urmă copii noştri nu ştiu istorie. Eu am căutat să prind în cărţile mele nişte lucruri care să îl atragă pe elev, să simtă că istoria este altceva decât <o prostie> după cum spunea Henry Ford,  fondator al industriei americane de automobile. Istoria se poate învăţa cu plăcere dacă este  scrisă de oameni pricepuţi” a concluzionat profesorul Constantin Târziu.

La final, cei prezenţi au fost încântaţi de un recital de flaut al profesorului Puiu Creţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.