Ziua Copilului a fost sărbătorită în municipiul Fălticeni cu jocuri, teatru pentru copii, muzică, spectacole și multă distracție, în două zone din oraș.
Înainte de ora 9.00, peste 40 de voluntari din cadrul Grupului Local de Tineret „Aripi în Europa” au pregătit baloane, hârtie creponată, vopsele şi cretă cu care au marcat zona de joacă amenajată pe Aleea Pietonală, în faţa clădirii administraţiei locale. Începând cu ora 10,00, voluntarii de la „Aripi în Europa”, în parteneriat cu instituţiile culturale, grădiniţele şi şcolile gimnaziale, au organizat mai multe activităţi în care au fost implicaţi copiii.
După o scurtă perioadă de joacă în faţa Primăriei şi-a făcut apariţia Teatrul de păpuşi „Licuricii lui Herbert” de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Sasca care a prezentat celor mici piesa „Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici”, bazată pe povestirea omonimă a Fraţilor Grimm. Păpuşile, decorul necesar piesei au fost realizează în cadrul atelierelor de creaţie, pictură, tâmplărie şi croitorie din cadrul Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică iar înregistrarea şi masteringul vocilor a fost asigurată de către iniţiatorul acestui proiect, instructorul de educaţie Lucian Afilipoaei.
La final, spectacolul a devenit unul interactiv, copiii primind păpuşile mânuite cu dibăcie de „păpuşarii” de la CRRN Sasca Mică pentru a intra în rolurile personajelor.
Dans și desene pe asfalt
După o repriză de desene pe asfalt, membrii Grupului „Aripi în Europa” i-au implicat pe copii în proiectul „Dansuri la locul de întâlnire”, cei mici fiind invitaţi să imite mişcările voluntarilor care dansau pe ritmurile celor mai frumoase cântece pentru copii. După ce s-au împrietenit cu liceenii, cei mai mici locuitori au urbei de pe Şomuz au jucat diverse jocuri de socializare adaptate vârstei, au desenat, au decupat şi au creat diverse personaje din hârtie colorată.
Una din cele mai îndrăgite activităţi de la petrecerile pentru copii este face painting-ul, sau pictura pe faţă cu culori speciale pentru piele, dorinţa copiilor să aibă faţă modele de prinţese, fluturaşi, Spiderman, Batman, căţeluşi sau pisicuţă fiind îndeplinite din cei mai pricepuţi voluntari în desen.
La finalul activităţii toţi copiii au fost răsplătiţi cu dulciuri, baloane şi diplome și au fost felicitaţi de primarul Cătălin Coman, care le-a spus micuţilor şi părinţilor care i-au însoţit că „Ziua Copilului este sărbătorită de copii şi adulţi în egală măsură. Este ziua în care toţi suntem copii, în care ar trebui să lăsăm în urmă grijile de zi cu zi, să zâmbim, să ne jucăm şi să ne bucurăm de copii şi nepoţi, pentru că ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună. La mulţi ani tuturor copiilor!”, a spus primarul Cătălin Coman.
„Viaţa e culoare” când „Tolba cu povesti” s-a golit la bibliotecă
O altă activitate inedită a avut loc la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”. Pe lângă vernisajul expoziţiei de carte pentru copii „Tolba cu povesti”, angajaţii bibliotecii au citit copiilor poveşti.
De la bibliotecari am aflat că este foarte important să le citim copiilor poveşti pentru că lectura ajută la dezvoltarea celor mici. Împreună cu fotografiile dintr-o carte de poveşti, cei mici vor învăţa mai repede să se exprime, poveştile îi ajută pe copiii să înțeleagă diferite situaţii de viaţă şi să îşi exprime sentimentele, îi ajută să-şi dezvolte imaginaţia şi le stimulează dragostea pentru lectură.
„Este o modalitate de a atrage copii la bibliotecă, de a-i îndemna să răsfoiască o carte chiar dacă nu ştiu încă să citească. Este o iniţiativă lăudabilă, pentru că poveştile nu sunt doar de adormit copiii, ci şi pentru trezit la realitate părinţii, pentru că într-o perioadă în care suntem dependenţi de sistemele electronice de comunicare şi socializare, trebuie să le citim poveşti copiilor, nu doar să îi lăsăm la desene animate”, ne-a spus una din mamele care își însoțea copilul la această activitate.
Tot la bibliotecă a avut loc şi expoziţia dedicată Zilei Internaţionale a Copilului „Viaţa e culoare” care reuneşte desene ale copiilor de la grădinițele din judeţ.
Copiilor care au trecut pragul bibliotecii, sărbătoarea le-a fost îndulcită cu praline oferite de personalul bibliotecii și a Muzeului Fălticenilor „Vasile Ciurea”.
Aglomerație mare a fost și la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, unde sute de copii din Fălticeni și din alte localități au făcut un lung sau mai scurt popas la acvarii.
În parteneriat cu Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, Clubul Copiilor şi instituţiile de învăţământ din Fălticeni, Primăria şi Consiliul Local au organizat după amiază, începând cu ora 15.00, în amfiteatrul de la Baza de agrement „Nada Florilor”, un spectacol artistic, finala concursului „Ai şi tu talent” şi o discotecă în are liber.
La sărbătoare au fost prezenţi reprezentanţi ai Primăriei municipiului Fălticeni, Consiliului Local şi directori ai instituţiilor de învăţământ.