Pentru a celebra 60 de ani de învăţământ superior la Suceava, Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) din Suceava anunţă că organizează un concert cu îndrăgitul artist Smiley, care va avea loc vineri, 23 iunie a.c., de la ora 19:00, pe esplanada din faţa corpului A al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Andrei Tiberiu Maria, cunoscut sub numele de scenă Smiley, este un cântăreţ, compozitor, producător, prezentator şi actor român, fost membru al trupei Simplu. Artistul a început şi o carieră solo, iar în anul 2008 şi-a lansat primul album „În lipsa mea”. Succesul ca artist pop i-a permis colaborarea cu numeroşi artişti români, iar în anul 2009 şi-a fondat propria casă de producţie, HaHaHa Production.
„Ne bucurăm să putem aduce un moment special, cu un artist îndrăgit, într-o zi festivă şi să putem afirma încă o dată că de la înfiinţarea sa, în anul 1963, Universitatea «Ştefan cel Mare» din Suceava constituie o prezenţă importantă, cu o contribuţie semnificativă în comunitatea locală, naţională şi internaţională, care a răspuns provocărilor şi a demonstrat ce înseamnă performanţa” a spus directorul CCS, Valentin Ianoş.