Muzeul Național al Bucovinei vă invită să petreceți 4 zile legendare, la Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare”, ediția a XVII-a, care se va desfășura în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Organizatorii, Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Primăria Municipiului Suceava, EduMax, au aunțat că peste 500 de domnițe și cavaleri din Turcia, Bulgaria, Moldova, Ungaria, Slovacia, Ucraina și România vin la Suceava, în perioada 17-20 august 2023, pentru a participa la Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare”
Festivalul începe joi, 17 august, ora 20, cu o paradă cu surle, trâmbițe, tobe, cai, păsări de pradă, cu peste 500 de domnițe și cavaleri pe traseul Obcini, George Enescu, Primărie, Cetatea Sucevei. În cetate, în aceeași seară, cu începere de la ora 20 se desfășoară concertul susținut de trupa ALTAR
Pe lângă spectacolele prezentate de cele 37 de trupe invitate, cavaleri, domniţe, teatru, dansuri, păsări de pradă, lupte, turniruri cu cai, spectacole cu focuri, cu invitaţi din ţară şi străinătate, nu vor lipsi „deliciile medievale”, preparate de Chef Cătălin Scărlătescu.
Prețul biletelor de acces la spectacolele din cadrul programului festivalului este cel al biletelor de vizitare a Cetății de Scaun a Sucevei: 16 lei adulți, 8 lei pensionari, 4 lei elevi studenți!
Ca și anii trecuți, programul festivalului este structurat în două părți: de la 10 dimineața până la ora 13, urmează o pauză binemeritată pentru trupe, iar mai apoi programul de după amiază de la ora 15 până în miez de noapte!