Au fost încărcate cardurile sociale

Vineri, 18 august, la începutul ședinței de Guvern, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că au fost încărcate cu bani cardurile sociale pe care le primesc 2, 4 milioane de români.

Este vorba despre suma de 250 de lei, bani destinați pentru cumpărarea de alimente.

De asemenea pe lângă informarea că au fost încărcate cardurile, Marcel Ciolacu a anunțat că acet program va continua și în anul 2024.

„Toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august. Vorbim de 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea Statului. În acest moment există o diferență de 90.000 de noi beneficiari eligibili și imediat după ce vor fi emise cardurile pentru aceste persoane ele vor fi alimentate cu banii necesari. Din negocierile avute înainte de domnul ministru Boloș, în acest moment de domnul ministru Câciu, aceste programe vor fi prinse și din 2024 încolo”, a declarat Marcel Ciolacu.

Declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern

Beneficiarii Programului de asistență socială “Sprijin pentru România” sunt pensionarii sistemului public de pensii, cei încadrați în grad de handicap, familii cu copii în întreținere, familiile monoparentale, persoanele care au dreptul la ajutor social și persoanele fără adăpost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.