A 55-a ediţia a Festivalului Naţional de poezie „Nicolae Labiş“

Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava şi în colaborare cu Uniunea Scriitorilor România – Filiala Iaşi, Teatrul „Matei Vişniec” Suceava, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria şi Consiliul Local al UAT Mălini, organizează ediţia a 55-a a Festivalului Naţional de poezie „Nicolae Labiş“, în perioada 4-5 octombrie 2023, la Suceava, Fălticeni şi Mălini. Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie, poeţii tineri care aşteaptă la porţile gloriei literare, ne-au informat organizatorii.

„Dragi prieteni, vă mulţumim tuturor celor ce veţi fi alături de noi la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Poezie «Nicolae Labiş». Vă invităm pe toţi, chiar şi pe cei mai fanatici iubitori de poezie sau seduşi de literatură bună. Aşteptăm, cu tot devotamentul şi onestitatea celor ce trudesc, în fiecare an, luni la rând, membri sau nu ai Societăţii Scriitorilor Bucovineni de oriunde pentru a fi, din nou, împreună. Ne-am pregătit temeinic cu cele mai bune poezii, cu poeţi veritabili din sanctuarul literaturii române, cărturari şi cu surprize răvăşitoare. Poate fi o întâlnire literară magică. Eveniment nou în arhitectura festivalului – Cea mai bună carte de poezie a anului 2022. În acest an cu un număr de 26 de poeţi redutabili. Marele Premiu la această secţiune a festivalului va fi în sumă de 10.000 lei net, oferit de Primăria şi CL Suceava. Marele Premiu la secţiunea de poezie nepublicată va fi în valoare de 3.000 de lei net. Este bine ştiut că mai sunt şi alte premii în portofoliul festivalului. Alături de noi va fi şi vocea legendară a Bucovinei, Mihaela Popescu. Va fi un eveniment redutabil. Nu este nevoie de rezervare! Ave vouă, bravi şi mândri cititori! Ave vouă soldaţi din tranşeele scrisului. Deschiderea va avea loc în ziua de miercuri, ora 10, în Sala «Unirii» a Consiliului Judeţean Suceava. Joi vom fi cu toţii la Mălini în amfiteatrul sacru al Muzeului „Nicolae Labiş”. Ne dorim să fie întâmplări memorabile. Vivat!” a transmis coordonatorul ediţiei, poetul Ioan Manole.

Membrii juriului pentru Secţiunea poezie nepublicată sunt: Adrian Dinu Rachieru (preşedinte), Vasile Spiridon, Mircea A Diaconu, Savu Popa, Ioan Manole.

La această secţiune, au trimis lucrări pentru concurs peste 50 de autori din aproape toate judeţele ţării.

Juriul la secţiunea „Cea mai bună carte de poezie a anului 2022 este format din Casian Maria Spiridon (preşedinte), Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu – Suceava, Simona Modreanu, Nichita Danilov, Ioan Manole.

În urma jurizării celor 26 de lucrări (cărţi) şi a mediilor obţinute, în ordine descrescătoare, juriul a hotărât următorul clasament: Claudiu Komartin, Nicolae Coande, Radu Andriescu, Ioana Vintilă, Angelica Stan, Ionel Ciupureanu, Olga Ştefan, Mircea Măluţ, Constantin Buduleci, Marilena Apostu.

Marele Premiu va fi atribuit unui poet clasat în primii cinci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.