Începând de duminică, 10 decembrie intra in vigoare noul mers al terenurilor, valabil pana la finalul anului viitor. Călătoriile cu trenul vor dura mai mult pe majoritatea rutelor, inclusiv pe cele modernizate, și vor fi mai costisitoare.
Pe ruta București-Suceava călătoria cu trenul va dura mai mult
Pe Magistrala 500 București-Suceava călătoria cu trenul va dura mai mult ca acum. În prezent, trenul IC 551 Ștefan cel Mare face de la București la Suceava cinci ore și 42 de minute, la fel ca perechea sa IC 552, în sensul opus. După 10 decembrie, durata călătoriei va crește la șase ore la dus și la șase ore și 13 minute la întors!
Si pentru trenurile Interegio timpul în care se vor parcurge cei 447 de kilometri dintre Suceava și București crește cu peste 20 de minute.
Timpii de parcurs între Suceava și București in Mersul trenurilor valabil până pe 10 decembrie 2023

Timpii de parcurs între Suceava și București in Mersul trenurilor valabil începând cu data de 10 decembrie 2023

Potrivit publicației Club Feroviar, neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA pentru acest an are un impact negativ asupra infrastructurii feroviare, nefiind fonduri pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparații pe rețeaua feroviară, ceea ce va duce la impunerea unor noi restricții de viteză. Faptul că nu a fost aprobat bugetul a fost și una dintre nemulțumirile sindicaliștilor care au organizat în luna septembrie o grevă de avertisment. Astfel călătoriile cu trenul vor dura mai mult începând din luna decembrie.
EXCLUSIV Mersul Trenurilor 2023-2024. Călătorii mai lungi și mai scumpe din decembrie
În plus, începând cu aceeași dată, biletele de tren vor fi șimai scumpe. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat că tarifele vor fi ajustate anual în funcție de rata inflației. Ultima majorare a avut loc la 1 iulie 2022 (cu 20%) fiind de așteptat o creștere semnificativă a prețurilor biletelor de tren dacă ținem cont că inflația a continuat să crească de atunci.
Cea mai mare schimbare este că nu se va circula decât pe o mică porțiune dintre Cluj și Oradea, fiind deschise șantiere de modernizare și electrificare ce vor dura, în cel mai bun caz, până la final de 2026. Dacă în prezent drumul de la Suceava la Oradea cu IR 1833 (tren direct) durează 10 ore și 9 minute sau 9 ore și 50 de minute cu IRN 1837(tren direct), conform noului Mers al Trenurilor, călătoria de la Suceava la Oradea cu IR 1833 (tren direct) va dura 13 ore și 33 minute sau 11 ore și 58 de minute cu IRN 1837(tren direct),