La Fălticeni, Târgul de Crăciun al producătorilor și artizanilor locali

Sala Vieneză din cadrul complexului hotelier Turist din municipiul Fălticeni se va transforma, în perioada 9 – 10 decembrie, într-un adevărat paradis al deliciilor tradiționale și al meșteșugurilor locale, o oază a autenticității unde producătorii și creatorii locali își vor împărtăși mândria și pasiunea pentru tradiții.

Prima ediție al târgului de Crăciun a producătorilor locali, eveniment organizat de Dec Wood Art şi Importers Direct, va aduce pentru locuitorii urbei de pe Șomuz o varietate impresionantă de bunătăți locale și creații realizate cu dragoste și pricepere.

Așa cum am aflat de la Cristina Ica, reprezentanta Dec Wood Art, atmosfera târgului va fi una plină de bucurie și energie pozitivă, unde localnicii se întâlnesc și interacționează cu producătorii și creatorii din comunitatea lor sau cei din satele și comunele din jurul municipiului Fălticeni. Vizitatorii au șansa de a discuta direct cu aceștia, de a afla poveștile din spatele produselor și de a se conecta cu tradițiile și meșteșugurile locale.

„Veți avea ocazia să descoperiți și să cumpărați creații handmade si nu numai , realizate cu pasiune de către artizanii noștri talentați.

Târgul va fi plin de obiecte unice și speciale, create cu atenție la detalii și cu multă pricepere.  Veți găsi o varietate de produse, de la bijuterii lucrate manual, până la decorațiuni pentru casă, haine personalizate sau obiecte de artă. Fiecare produs expus este realizat cu dragoste și dedicare, iar fiecare artizan își pune amprenta personală asupra creațiilor sale. Veți avea ocazia să interacționați direct cu artizanii și producătorii și să aflați povestea din spatele fiecărei creații.

Aici este locul perfect pentru a găsi cadouri unice și speciale pentru cei dragi. Fie că doriți să surprindeți pe cineva cu o bijuterie unică sau să decorați casa într-un mod original, veți găsi cu siguranță ceva pe placul vostru.

Vă așteptăm cu brațele deschise unde veți putea să vă bucurați de atmosfera magică a sărbătorilor și să descoperiți creații handmade deosebite”, ne-au asigurat organizatorii.

Un alt aspect notabil al târgului este accentul pus pe sustenabilitate și sprijinirea economiei locale. Cumpărând de la producătorii și artizanii din comunitatea noastră, participanții la târg contribuie la promovarea sustenabilității și a creșterii economice în regiune.

Târgul va fi deschis sâmbătă, 9 decembrie, ora 9,00 și se va închide duminică, 10 decembrie, ora 20,00, intrarea fiind gratuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.