Miercuri, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, în Piața „Nada Florilor” din Fălticeni, începând cu ora 16,00, se va desfășura Festivalul de cântece, datini și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Sfântă-i brazda plugului”.
Incursiunea în lumea satului tradițional românesc în miez de iarnă va fi făcută de grupuri de colindători, ansamblurilor folclorice, mascați, capre, cerbi, urși, ofițeri, căiuți din Fălticeni, Baia, Boroaia, Bogdănești, Drăgușeni, Vadu Moldovei, Preutești, Râșca, Dolhești, Dolhasca, Liteni, Stroiești, Volovăț, Mălini, Cornu Luncii și Forăști.
În cadrul spectacolului de pe 27 decembrie vor fi prezenți și soliști care vor susține recitaluri de muzică Populară. Printre ei se numără Marius Zgâianu, Constantin Bahrin, Lenuța Rusu, Nicoleta Hafiuc, Viorica Duceac, Petronela Rusu, Călin Brăteanu, Ciprian și Doina Petroaie.
„Spectacolul din seara zilei de Sfântul Ştefan este o punte de legătură între cetățenii municipiului Fălticeni, ai zonei sau cei veniți să petreacă sărbătorile în orașul nostru și cei care păstrează, promovează și transmit mai departe tradițiile și obiceiurile populare, componente de bază ale tezaurului nostru folcloric”.
Manifestarea organizată la Fălticeni și întreruptă doar în perioada pandemiei, poate fi considerată și un spectacol maraton de teatru folcloric, prin modul în care formații artistice țărănești prezintă datinile cu care este întâmpinat noul an, printre acestea remarcându-se Capra, Jocul Ursului, Haiducii și Jienii, alaiul Cerbului, obiceiurile agrare, dar și jocurile cu măști, teatrul de familie în care este prezentat cel mai adesea obiceiul nunții, teatrul cu subiecte istorice sau Malanca.
Respectând datina străbună, urătorii vor recompensați de organizatori cu țuică, vin și colaci.
Organizatorii Festivalului obiceiurilor de iarnă „Sfântă-i brazda plugului” sunt Primăria Municipiului Fălticeni, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” și Asociația Culturală „Vatra Satului”.
