Recomandări pentru șoferi în contextul prognozei meteo de vreme rea

Având în vedere prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, iminența producerii de polei și a căderilor de zăpadă ce sunt anunțate pentru perioada imediat următoare, polițiștii vă recomandă:

  • Înainte de a pleca la drum, informați-vă temeinic despre condițiile meteo și starea drumurilor;
  • Adaptați permanent viteza la condițiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
  • Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h, în localități, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită sau mâzgă;
  • Folosiți corect sistemul de iluminare-semnalizare, cât și cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic;
  • Păstrați, în mers, o distanță suficientă pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când condițiile de deplasare sunt nefavorabile;
  • Echipați autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
  • Nu bruscați comenzile si folosiți cu preponderenta frâna de motor;
  •  În zilele cu ploi, lapoviță sau ninsoare, acționați din timp ștergătoarele de parbriz;
  • Operatorii de transport ce dețin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone au obligația legala de a monta, pe roți, lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele și pe drumurile stabilite.
  • În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiți mai atenți la pietoni.
  • Aceștia sunt mai puțin prudenți, circulă zgribuliți, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare.
  • De asemenea, recomandăm pietonilor să evite să circule pe partea carosabilă și să folosească pentru traversare numai trecerile pentru pietoni marcate și semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.