Medicii de familie solicită revenirea la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023

Medicii de familie sunt profund îngrijorați de viitorul sistemului de asistență primară, aflat în prezent sub o amenințare foarte serioasă.

„Publicarea în transparența decizională la CNAS a proiectului de norme ale contractului – cadru pentru 2024, prin care sunt propuse valori mult scăzute ale serviciilor pentru medicina de familie si medicina din ambulatoriu, are drept consecință imediată scăderea drastică a veniturilor cabinetelor după 1 februarie 2024. Împreună cu modificările fiscale suplimentare si împovărătoare așteptate în anul 2024, creșterea inflației și introducerea de noi mecanisme de control și sancțiuni, acestea vor genera scăderi de până la 50% ale valorilor facturilor cabinetelor noastre, ceea ce va duce asistența medicală primară și pe cea din ambulatoriul de specialitate la un pas de colaps. Ca urmare a acestor modificări multe cabinete se vor închide, activitatea celor rămase se va reduce considerabil pentru a face față cheltuielilor și se descurajează abrupt deschiderea de noi cabinete care să umple deficitul imens deja cunoscut din sistemul de sănătate. Ne întrebăm: Guvernul României își propune astfel să încalce acordurile internaționale și să aducă asistența medicală primară și pe cea din ambulatoriul de specialitate la un pas de colaps, contrar afirmațiilor recente din presă?”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti.

Pacienți neglijați, medici disprețuiți – obiectivele Guvernului în sănătate?

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.  Valoarea punctelor calculată de CNAS este următoarea: pentru punctul per capita – 7,7 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară – 6,2 lei; pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate – 3,3 lei.

„Solicităm public revenirea fără întârziere la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023 şi încheierea de acte adiţionale pentru tot anul 2024 pe actualele valori de punct.

După ce am fost transformați din profesioniști cu profesii liberale în prestatori de servicii medicale, acum suntem jigniți public in corpore, jefuiți de ceea ce ni se cuvine, controlați ca și cum am fi infractori, noi și colaboratorii noștri, alături de care muncim de o viață, suntem condamnați la scăderea veniturilor pentru că Guvernul României refuză să își respecte angajamentele! Dar ce aveți cu noi, domnule Prim-ministru? Nu vă mai doriți asistență medicală primară și ambulatorie în România, credeți că medicina se face numai în spitalele și clinicile private și vă puteți dispensa de toți ceilalți? Doriți să experimentați un sistem de sănătate în care nu funcționează aceste două verigi considerate esențiale și fără de care nu se poate vorbi de un sistem de sănătate viabil? Vă doriți cetățeni bolnavi, de fapt?

Dacă răspunsul la aceste întrebări este DA, atunci acest lucru este pe cale să se întâmple! Dacă nu ne doriți în sistem, poate a venit momentul să vă arătăm cum funcționează sistemul fără noi!

Solicităm public revenirea fără întârziere la tarifele stabilite pentru ultimul trimestru din 2023 și încheierea de acte adiționale pentru tot anul 2024 pe actualele valori de punct.

Solicităm reparația capitală a sistemului unic informatic integrat care mai mult stă offline decât merge și care nici astăzi, la atâția ani de la implementare, nu validează corect serviciile medicale contractate și care astfel ne sunt sistematic furate”, se arată în comunicatul de presă al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.