La sfârşitul săptămânii trecute, la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni, a fost vernisată expoziţia „Şi eu pot fi de ajutor!” realizată cu lucrările participante la faza zonală a Concursului naţional de creaţie plastică pentru preşcolari „Penelul fermecat”, ediţia a XIX-a.
Tema concursului a generat o serie de strategii creative şi interactive din partea atât a preşcolarilor, cât şi a cadrelor didactice. Prin intermediul poveştilor tematice, teatrelor de păpuşi şi a activităţilor de lectură, copiii au fost încurajaţi să înţeleagă şi să exprime semnificaţia conceptului de ajutor într-o varietate de contexte. Un număr impresionant de 306 lucrări, realizate de preşcolari cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani, au fost înscrise în concurs. Acestea au fost expuse în patru secţiuni distincte: desen/pictură, grafică, modelaj şi mozaic.
„Tema aleasă a presupus desfăşurare unor activităţi specifice care să stimuleze înţelegerea semnificaţiei conceptului de ajutor.
În acest sens, cadrele didactice au valorificat conţinuturile poveştilor şi povestirilor tematice, în care personaje şi eroi au nevoie de ajutor sau oferă sprijin, în diferite contexte; au implicat copiii în lecturi după imagini care vizau nevoia şi acordarea de ajutor; teatre de păpuşi, de umbre, de actori; au oferit vizionare de filme didactice, de resurse electronice existente în bibliotecile virtuale ale grădiniţelor, care ilustrează modalităţi de a oferi ajutor necondiţionat atât copiilor, adulţilor, dar şi plantelor, animalelor etc. Din aceste activităţi copiii s-au inspirat şi au ilustrat în lucrările lor situaţii posibile sau imaginare în care se poate acorda ajutorul, reieşind să înţeleagă şi să exprime bucuria şi starea de bine în urma unui astfel de gest.
Lucrările plastice realizate, deşi pot fi considerate naive, schematice, este doar o opinie, însă, analizându-le cu atenţie se observă că ele transmit vizual ideea de empatie, de compasiune, oferind contexte variate în care se poate oferi sau primi ajutor” a precizat prof. Adriana Samson, director la Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio”, organizatorul zonal al concursului.
La vernisaj au participat primarul Gheorghe Cătălin Coman, educatoarele care îi îndrumă pe micii artişti, preşcolari, părinţi, directori ai şcolilor din municipiu.
„Penelul fermecat” este un concurs iniţiat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava, prin inspectorul de educaţie timpurie Daniela Răileanu şi Compartimentul Învăţământ Preşcolar, fiind înscris în Calendarul concursurilor naţionale al Ministerului Educaţiei.
Toţi participanţii la acest concurs sunt câştigători
În concurs au fost înscrise 306 lucrări, realizate de preşcolari cu vârsta cuprinsă între 4-6 ani, din grupele mică, mijlocie şi mare, de la grădiniţe cu program normal şi prelungit din municipiul Fălticeni, Grădiniţa Specială Fălticeni, precum şi din localităţile limitrofe: Baia, Mălini, Rădăşeni, Buneşti, Forăşti, Râşca, Bogdăneşti, Preuteşti, Băişeşti, Sasca Mare, Pleşeşti, Vadu Moldovei, Găineşti, Fântâna Mare. Lucrările sunt dispuse în patru secţiuni, astfel: desen/pictură – 232 lucrări, grafică – 24 lucrări, modelaj – 40 lucrări, mozaic – 10 lucrări.
Juriul, format din prof. Raluca Schipor-Baban de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava şi Mihaela Matei, artist plastic, a acordat 278 de premii, 15 menţiuni şi 13 premii de participare, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă. Premiile acordate sunt: 153 premii I, 88 premii II, 37 premii III.
Primăria Municipiului Fălticeni, prin primarul Cătălin Coman, a fost sponsorul generos al acestui eveniment, marcând astfel implicarea şi sprijinul instituţional pentru educaţia timpurie şi pentru promo-varea creativităţii în rândul copiilor.
Primarul Cătălin Coman a felicitat coordonatorii la nivel zonal a concursului, prof. Adriana Samson de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio” Fălticeni şi prof. Magda Zetu de la Grădiniţa cu Program Normal „Voinicelul” Fălticeni, cadrele didactice pentru dăruire şi implicare pentru ca aceste concursuri dedicate preşcolarilor să aibă cât mai mulţi partici-panţi şi cu lucrări de calitate şi pe părinţi, pentru că sunt alături de copii şi cadrele didactice pentru un act educaţional de calitate.
„Vreau să vă spun că, indiferent de locul ocupat, toţi participanţii la acest concurs sunt câştigători pentru că toţi s-au străduit, toţi au muncit, toţi au calităţi deosebite. Dar ca la orice concurs trebuie ca cineva să fie pe locul I, altcineva pe locul II, şi aşa mai departe. Este mai puţin important locul pe care vă situaţi, dar vreau să vă asigur că toţi sunteţi premianţi pentru că a fost o activitate plăcută, o activitate care dezvoltă tot ceea ce este mai frumos în fiecare preşcolar şi pune în valoare personalitatea fiecăruia. Felicitări copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice” a fost mesajul primarului Cătălin Coman.
Am fost incantat sa vad cat de multa creativitate si implicare exista atat din partea precolarilor, cat si din partea cadrelor didactice, la expozitia ‘Si eu pot fi de ajutor!’ de la Scoala Gimnaziala ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Falticeni. Tema concursului a fost abordata intr-un mod interactiv si captivant, prin activitati creative precum povesti tematice, teatre de papusi si activitati de lectura. Este impresionant numarul mare de lucrari inscrise, 306, care au demonstrat intelegerea conceptului de ajutor de catre copii cu varste cuprinse intre 4 si 6 ani. Felicitari tuturor celor implicati, atat cadrelor didactice cat si micilor artisti, si multumiri Primariei Falticeni pentru sprijinul acordat in promovarea educatiei si a proiectelor educative.