În perioada 1 ianuarie 2023 – 24 martie 2024, s-au confirmat 9.695 de cazuri de rujeolă

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat miercuri că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 24 martie 2024, s-au confirmat 9.695 de cazuri de rujeolă.

În ultima săptămână, s-au înregistrat 850 de cazuri noi şi două decese: un bărbat, în vârstă de 26 de ani, vaccinat antirujeolic (2 doze), cu imunodepresie plurifactorială (corticoterapie îndelungată) şi o femeie, de 59 de ani, nevaccinată antirujeolic, cu imunodepresie plurifactorială, mielom multiplu.

Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat 11 decese din cauza rujeolei.

SITUAȚIA RUJEOLEI ÎN ROMÂNIA – 24.03.2024

Cele 9.695 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 40 de judeţe şi în Bucureşti. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov – 1.526 şi Mureş – 1.074 şi în Bucureşti – 1.127. În judeţul Suceava s-au înregistrat 144 de cazuri (locul 24 potrivit INSP)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.