Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu” din Fălticeni

În această săptămână Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni sărbătoreşte prin mai multe activităţi împlinirea a 100 de ani de existență. Luni, 27 mai,  la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” a avut loc festivitatea de deschidere, eveniment care a reunit o audiență impresionantă, formată din elevi, părinți, prieteni ai colegiului, foști elevi și profesori, oficialități locale și județene, reprezentanți ai mediului universitar din Iaşi şi Suceava și ai diverselor instituții și agenți economici din domeniul agricol, industria alimentară, construcții, mecanică și servicii.

Printre personalitățile prezente s-au numărat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Vasile Tofan, primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, șeful Inspectoratului Școlar Grigore Bocanci, inspectorii generali adjuncți ai IȘJ Suceava Gabriel Matei și Petru Crăciun, reprezentanți ai Direcției Agricole Suceava, ai instituțiilor din municipiul Fălticeni și din comunele învecinate.

Festivitățile au început cu interpretarea imnului național și un moment de reculegere în memoria cadrelor didactice care au contribuit la formarea multor generații de elevi dar care nu mai sunt printre noi, „dar trăiesc în amintirile elevilor sau foștilor colegi de catedră, fie că au fost mentori, îndrumători sau prieteni de încredere, fiecare din acești oameni cultivând dragostea pentru învățare. Amintirea lor ne inspiră să continuăm şi să căutăm excelenţa în tot ceea ce facem şi împărtăşim învăţămintele lor următoarelor generaţii”, după cu a precizat directorul colegiului, prof. Cristi Acatrinei-Vasiliu.

A urmat prezentarea unui film documentar care a ilustrat cei 100 de ani de existență a colegiului, aducând în prim-plan mărturii ale personalităților care au trecut prin această instituție și impresiile elevilor din Republica Moldova care au studiat aici după 1990.

Angajament, dedicarea şi devotament

În deschidere, directorul colegiului, prof. Cristi Acatrinei-Vasiliu, a subliniat importanța acestui moment solemn și a evocat contribuția profesorilor trecuți în neființă, subliniind că amintirea și învățăturile lor continuă să inspire generațiile actuale.

„Astăzi este o zi special pentru noi, sărbătorim un moment important din istoria acestei școli. Aniversarea centenarului nostru. Este o încântare să ne aflăm împreună pentru a celebra un secol de educație  și de contribuție semnificativă la formarea tinerei generații. În acest moment solemn doresc să reflectăm asupra drumului parcurs de școala noastră în această 100 de ani. De-a lungul acestui secol zeci de generații de elevi au trecut pragul acestei instituții, fiecare elev ducând cu el ducând visuri, speranțe, aspirații unice și devenind mai apoi lideri inovatori și cetățeni responsabili ai lumii.

Privind în urmă istoria noastră bogată suntem plini de recunoștință față de toți cei care au contribuit la succesul nostru de-a lungul deceniilor: directori, profesori, personal auxiliar, personal nedidactic, autorități locale și centrale, parteneri, părinți și elevi. Fiecare a pus o piatră de temelia esențială în construirea și menținerea acestei instituții de învățământ de elită și afirmarea identității noastre ca școală.

Doresc să adresez sincere mulțumiri colegilor noștri pensionari, pentru angajamentul, dedicarea şi devotamentul pentru liceul nostru. Fiecare dintre dumneavoastră a adus susținere, experienţă, cunoştinţe şi pasiune pentru educaţie, fiecare dintre dumneavoastră contribuit în mod unic şi valoros la misiunea noastră de a oferi elevilor o educaţie de calitate şi o experienţă şcolară împlinitoare.

Aprecieri ale conducerii colegiului au fost aduse şi actualilor angajaţi, adevăraţi piloni pe care se sprijină succesul acestei şcoli.

“Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că următoarele generaţii de elevi vor beneficia de aceeaşi educaţie de calitate şi de valorile solide pe care le-am oferit de-a lungul timpului”, a precizat directorul Cristi Acatrinei-Vasiliu.

În discursul său, prof. Cristi Acatrinei-Vasiliu a făcut o retrospectivă a istoriei colegiului, menționând două perioade importante, 1924-1950 și 1950-2000, și a evidențiat realizările remarcabile ale instituției de-a lungul timpului.

„Astăzi este o zi specială pentru noi, sărbătorim un secol de educație și de contribuție semnificativă la formarea tinerei generații. Fiecare elev care a trecut prin această școală a devenit un lider inovator și un cetățean responsabil”, a afirmat directorul Cristi Acatrinei-Vasiliu.

Colegiul „Vasile Lovinescu”, un mediu stimulativ care asigură formarea de competenţe și valori

Intervențiile directorilor şi directorilor adjuncţi ai colegiului din ultimii 40 de ani: Mihaela Bârsan, Elena Popescu, Mihai Vitcu, Laura – Mirela Pintilie, Gabriel Matei, Gheorghe Coman şi Aurelia Toma, au adus un plus de emoție și recunoștință față de colegiul sărbătorit.

Șeful Inspectoratului Școlar, Grigore Bocanci, absolvent al acestei instituții, a împărtășit amintiri prețioase și a evidențiat performanțele colegiului.

„Cu mândrie o spun: sunt absolvent a acestui liceu, promoţia 1987, clasa regretatului profesor dr. Mircea Toma. Recunoştinţă pentru profesorii pe care i-am avut.

Aleasă şi îndreptățită preţuire pentru Colegiul <Vasile Lovinescu> la împlinirea unui secol de existenţă și de performanță în educaţie. Această zi este un prilej pentru toţi cei de faţă de a împărtăşi bucuria realizărilor la 100 de ani de existenţă şi în acelaşi timp dea contura perspective pentru viitor, pentru că, Colegiul <Vasile Lovinescu> a devenit în aceste decenii un mediu stimulativ care asigură formarea de competenţe, valori şi atitudini atât de necesare tinerilor pentru a  face faţă provocărilor unei societăţi în continuă schimbare, promovând egalitatea de şanse şi incluziune socială, susţinând în acelaşi timp o dezvoltare sustenabilă în context rural. Ceea ce individualizează Colegiul Vasile Lovinescu în medul educaţional cât şi în spaţiul comunitar local şi regional este dimensiunea adaptării la specificul şi dezideratele comunităţii, adeziunea instituţiei de învăţământ la valori autentice care pot gira alinierea la standardele educaţionale naţionale şi europene: profesionalizare şi responsabilitate, cooperare şi colaborare, dezvoltare durabilă.

Cei peste 1400 de elevi care studiază acum în acest colegiu au şansa de a învăţa, de a se forma ca personalităţi autentice într-o instituţie de învăţământ care susţine şi încurajează performanţa, o instituţie cu o infrastructură în permanentă transformare şi modernizare, adaptată la standardele europene şi internaţionale. Aici elevii au ocazia să înveţe că meseria este într-adevăr o brăţară de aur”.

Diplomă aniversară şi plachetă din partea ISJ Suceava

Inspectorul general Grigore Bocanci a înmânat Colegiului „Vasile Lovinescu” a înmânat Colegiului Vasile Lovinescu Diploma aniversară „Nicolae Iorga” și o plachetă din partea Ministerului Educației, în semn de recunoaștere a activității desfășurate și a performanțelor profesionale înregistrate în cei 100 de ani de existență.

Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul general adjunct Petru Crăciun a oferit  o diploma aniversară şi o plachetă.

Prof. dr. Petru Crăciun:„Mulţumesc celui mai minunat colectiv de cadre didactice din judeţul Suceava. Iubesc această şcoală pentru că ne-a deschis porţile spre lumea întreagă, participând la 18 olimpiade internaţionale, coordonând loturile României de astronomie, cu ajutorul unor instrumente achiziţionate pentru prima dată de Colegiul Vasile Lovinescu, când director era domnul profesor Vitcu, instrumente cu care am pregătit pentru prima dată lotul Românei.

Iubesc această şcoală pentru că sunt oameni cu adevărat profesionişti, care să străduiesc ca fiecare elev să progreseze, să realizeze un învăţământ modern, centrat pe elev, cu o dotare extraordinară, cu deschidere spre întreaga lume. De aceea, <Inspectoratul Şcolar Suceava vă conferă o diplomă aniversară la împlinirea a 100 de ani de existenţă în semn de profundă apreciere adusă generaţiilor de elevi şi cadre didactice, care prin profesionalism şi dăruire, performanţe remarcabile, au contribuit la dezvoltarea învăţământului şi valorilor româneşti. Semnat inspector general prof. Grigore Bocanci>”.

Sărbătorim trecutul, prezentul și viitorul

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Vasile Tofan, și-a amintit cu emoție de cei trei ani petrecuți în calitate de profesor la acest colegiu, a vorbit despre foştii profesori, oprindu-se asupra unui cadru didactic care s-a remarcat şi care a rămas înscris cu litere de aur în istoria acestui liceu, prof. Ioan Dascălu, cel mai longeviv director.

Vasile Tofan a apreciat modul în care conducerea liceului a făcut invitaţii și a a povestit cum, în mandatul său de primar al municipiului Fălticeni, Colegiul Agricol a primit numele lui Vasile Lovinescu, revizor agricol și consilier tehnic la Ministerul Agriculturii, cel care în urmă cu peste 100 de ani a pus bazele primei școli practice de horticultură din această zonă cu veche tradiție în cultura pomilor fructiferi și în comerțul cu fructe.

Primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, şi-a adus aminte cu drag de timpul petrecut aici, în calitate de profesor de educație fizică și sport, între anii 2004 – 2012, precizând că nu sărbătorim doar trecutul, ci și prezentul și viitorul unei instituții educative care reprezintă un adevărat motor al progresului în comunitatea noastră.

Primarul Cătălin Coman a subliniat importanța investițiilor viitoare pentru dezvoltarea instituției, a discutat despre impactul pozitiv pe care colegiul îl are asupra comunității locale și despre prioritățile educaționale în urbea de pe Șomuz, anunțând proiecte majore de modernizare și dotare a instituțiilor de învățământ finanțate prin programe europene.

„Sunt aici oameni foarte dragi, cu care am colaborat foarte bine. Este un moment foarte frumos şi emoţionant pentru mine pentru că de la acest colegiu nu provin numai trei generali, aşa cum spunea domnul Vitcu, ci şi un primar. Înainte de toate eu sunt profesor titular la Colegiul <Vasile Lovinescu> şi mai devreme sau mai târziu mă voi întoarce la catedra de la acest liceu.

S-au făcut investiţii importante, Colegiul Vasile Lovinescu este o instituţie mare, care are nevoie de mult mai multe fonduri. În aproximativ o lună finalizăm programul de dotare prin PNRR, un proiect realizat cu bani europeni, 140 de miliarde de lei vechi vor intra în maxim o lună în dotarea şcolilor din Fălticeni. Toate clasele vor avea mobilier nou, toate laboratoarele, cabinetele, sălile de sport vor avea echipamente şi aparatură nouă.

La fel vorbim de corpul principal, am realizat o documentaţie, un plan topografic, expertiza tehnică. Este o clădire mare, pretenţioasă, o clădire care are nevoie de consolidări seismice, regenerare şi reabilitare termică. Împreună cu echipa managerială a liceului colaborăm eficient şi sper ca acest proiect să ne aducă 8 milioane de euro pentru reabilitarea corpului principal şi al cantinei”, a fost răspunsul primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman.

Premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare

Mesaje de felicitare au fost transmise și în intervențiile altor invitați prezenți la eveniment: profesorul Constantin Bulboacă, profesorul Costică Parfenie în calitate de director al Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” și reprezentant al Clubului Rotary Fălticeni, Codrin Bența – directorul Colegiului Național „Nicu Gane”, profesoara Mariana – Silvia Țuca – director adjunct al Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, Beatrice Filipiuc – inspector școlar, Neculai Perju, primar al Comunei Rădășeni și absolvent al școlii, nepoata celui care a dat numele de astăzi al colegiului, un grup de absolvenți din Basarabia, cu funcții și responsabilități în agricultura din Republica Modlova.

Evenimentul s-a încheiat cu premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare, un spectacol artistic și un sentiment general de mândrie și speranță pentru viitorul Colegiului Vasile Lovinescu. Această celebrare a subliniat nu doar tradiția și istoria bogată a colegiului, ci și angajamentul continuu de a oferi educație de calitate și de a forma generații de succes.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.