Cod Roșu de caniculă pentru sâmbătă și duminică, în aproape toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis vinderi dimineață mai multe avertizări, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu

Pentru joi, 11 iulie este în vigoare un Cod Galben de căldură persistentă, caniculă și disconfort termic ridicat, inclusiv în județul Suceava.

Vineri, 12 iulie, în cea mai mare parte a țării, valul de căldură se va intensifica. Partea de est a județului Suceava este vizată de un Cod Portocaliu, iar zona de vest de un Cod Galben de caniculă.

Sâmbătă și duminică, 13-14 iulie, cea mai mare parte din țară, inclusiv partea de est a județului Suceava, va fi sub Cod Roșu de caniculă. Partea de vest a județului Suceava, zona montană, va fi sub avertizare Cod Portocaliu de temperaturi ridicate.

MESAJ 1

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 11 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

      În cea mai mare parte a Moldovei, zona litoralului și local în Transilvania și Maramureș, valul de căldură se va menține. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 11 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei

      În Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei și în vestul și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica și se va extinde. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

MESAJ 2

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

      În Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și în zona litoralului valul de căldură se va menține. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 12 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: cea mai mare parte a țării

      În cea mai mare parte a țării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 și 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

MESAJ 3

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 13, 14 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat
Zone afectate: Maramureș, Transilvania, Dobrogea și zona Carpaților Orientali

      În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

COD ROȘU

Interval de valabilitate: 13, 14 iulie
Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat
Zone afectate: Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova

      În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
      Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Notă: Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.