Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” în al treilea an de acreditare pentru proiectele Erasmus+

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni se bucură de al treilea an de acreditare pentru proiectele Erasmus+, Acţiunea Cheie 1, care vizează mobilităţile personalului didactic în domeniul educaţiei şcolare, în cadrul noii generaţii de proiecte educaţionale Erasmus+ 2021-2027. Aflăm că această acreditare, finanţată prin fonduri europene, permite instituţiei să continue îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi dezvoltarea capacităţii instituţionale de gestionare a proiectelor europene.

Acreditarea obţinută de colegiu facilitează o serie de mobilităţi de învăţare pentru personalul didactic de predare, prin care se urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor de predare şi evaluare în diverse domenii educaţionale. Aceste iniţiative vor conduce la o creştere a calităţii demersurilor didactice şi vor contribui la dezvoltarea capacităţii instituţionale de a gestiona proiecte europene.

În perioada 1 – 6 august, cinci profesori de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni au participat la al doilea flux al celui de-al treilea an de „Acreditare Educaţie Şcolară”. Printre aceştia s-au numărat: Olguţa Popa-Ion, inspector de specialitate şi profesor de chimie, Palaghia Radion, directorul colegiului şi profesor de istorie, Valentina Nazarov, profesor de limba română, Simona Maricica Murărescu, profesor de informatică, şi Elena Ghenghea, profesor de limba engleză. Cursul de formare, intitulat „Strategii de management educaţional pentru profesori: managementul crizei educaţionale, al comportamentului, al furiei şi al stresului”, a avut loc la Istanbul, Turcia, şi a fost furnizat de Cappadocia Education.

Conform coordonatorului de proiect, prof. dr. Raluca Iuliana Suciu, după parcurgerea cursului, profesorii sunt capabili să joace un rol pozitiv în gestionarea crizelor educaţionale din şcoli. Ei pot elabora planuri de management al crizelor, pot comunica eficient în situaţii de criză şi pot implementa măsuri preventive. În plus, profesorii au dobândit competenţe esenţiale pentru predarea comportamentului pozitiv, stabilirea regulilor de bază, încurajarea independenţei elevilor, comunicarea eficientă cu părinţii, predarea aptitudinilor sociale, gestionarea stresului şi controlul furiei. Printre rezultatele învăţării obţinute de participanţi se numără dezvoltarea competenţelor civice europene, folosirea de noi abordări pentru crearea unei reţele sustenabile de cooperare şcolară europeană, şi însuşirea unor mijloace eficiente de gestionare a crizei educaţionale, furiei, stresului şi comportamentului în procesul educaţional.

„Beneficiile acestui parcurs european generează impact instituţional la nivelul elevilor şi părinţilor acestora, beneficiari direcţi ai procesului instructiv-educativ. Profesorii din comunitatea educaţională din municipiu/zonă/judeţ îşi însuşesc exemplele de bune practici rezultate în urma diseminării experienţei europene proprii în comunitatea lărgită de învăţare de către profesorii participanţi la cursuri. Instituţia îşi îmbunătăţeşte percepţia în comunitatea locală, care devine beneficiarul furnizării unui act educaţional înalt calitativ” a precizat prof. dr. Raluca Iuliana Suciu.

Profesorii participanţi la cursurile de formare au avut şi oportunitatea de a vizita o serie de obiective culturale de prim rang din Istanbul, cum ar fi palatele Topkapî şi Dolmabahce, Hagia Sophia, Moscheea Albastră şi Basilica Cisterne, îmbinând astfel dezvoltarea profesională cu explorarea culturală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.