Jandarmii suceveni, preocupați de desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor care au loc în spațiul public

Jandarmii suceveni sunt permanent preocupați de desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor care au loc în spațiul public și care presupun prezența unui număr mare de participanți.

„Și în acest sfârșit de săptămână vom fi alături de cetățenii care vor alege să participe la activitățile din spațiul public, dar și alături de cei care vor face o ieșire în natură, la picnic sau într-o drumeție pe traseele montane. În perioada 23-25 august, vom fi prezenți pe platoul Cetății de Scaun, unde va avea loc Festivalul „Cetatea de rock a Sucevei”, dar și pe platoul parcării centrale din minicipiul Rădăuți, unde se va desfășura Festivalul „Târgul Olarilor Ochi de Păun”.

Totodată, începând din această după-amiază, timp de două zile, vom avea în atenție și vom asigura măsurile specifice de ordine publică la Festivalul de muzică „Folk Ridică-te Ștefane”, în parcul de la Chilia lui Daniil Sihastru din localitatea Putna.

Duminică, vom participa cu efective de asigurare a ordinii publice la Zilele Comunei Moara, la Festivalul „Hora de la Forăști”, precum și la manifestarea „Sărbătoarea Muntelui”, organizată în zona platoului de pe Masivul Rarău”, a transmis Jandarmeria Suceava.

Pentru buna desfășurare a tuturor evenimentelor din acest sfârșit de săptămână și pentru prevenirea oricăror situații care ar putea pune în pericol participanții, Jandarmeria Suceava a făcut următoarele recomandări:

– respectați indicațiile organizatorilor evenimentelor și pe cele ale forțelor de ordine;

– manifestați un comportament adecvat în relație cu ceilalți participanți la evenimente;

– acordați o atenție deosebită copiilor, dacă sunteți însoțiți de aceștia;

– aveți grijă de bunurile personale și păstrați-le în spații sigure;

– evitați implicarea în situații conflictuale sau de natură a produce tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, dacă în acest sfârșit de săptămână ați planificat o ieșire la munte, jandarmii montani suceveni vă oferă câteva sfaturi:

– alegeți să parcurgeți numai traseele despre care v-ați informat în prealabil;

– țineți cont de faptul că la munte vremea este schimbătoare și echipați-vă corespunzător;

– dacă întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de acestea, nu le hrăniți și nu vă fotografiați cu ele;

– solicitați sprijinul patrulei montane sau apelați numărul unic de urgență 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.