Atenție la furturile din genți și buzunare în magazine, locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun

Polițiștii atrag atenția asupra faptului că infractorii sunt într-o continuă dinamică și încearcă în permanență să profite de toate momentele de slăbiciune și vulnerabilitate ale victimelor pentru a realiza câștiguri financiare facile.

Din analizele și experiențele anterioare, se constată că odată cu începerea anului școlar și universitar, dar apropierea sezonului rece, duc la o creștere a frecvenței utilizării mijloacelor de transport în comun, la orele de vârf înregistrându-se un aflux sporit de călători.

Toate aceste elemente pot spori riscul victimal, răufăcătorii încercând să profite de aglomerația din mijloacele de transport și să sustragă bani, telefoane mobile sau alte bunuri de valoare din buzunare sau genți.

 În primele 9 luni ale anului 2024, acest segment de infracționalitate (furturile din genți și buzunare) înregistrează un trend descendent, fiind sesizate la nivel județean 70 de astfel de fapte, în scădere cu 17 fapte față de perioada similară a anului 2023. Cu toate acestea, polițiștii recomandă o vihilență sporită și adoptarea unui comportament preventiv.

 Chiar și în cursul zilei de ieri, o femeie a rămsa fără bagajul pe care l-a uitat într-o stație destinată transportului în comun din municipiul Suceava, polițiștii efectând cercetări pentru recuperarea prejudiciului.  

 La data de 19.10.2024, ora 13:30, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată în mod direct de către o femeie despre faptul că în data de 18.10.2024, în jurul orelor 18:30, a uitat un bagaj într-o stație TPL din municipiul Suceava și nu l-a mai găsit.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în data de 18.10.2024, femeia  a cumpărat mai multe articole de îmbrăcăminte de la un magazin din incinta unui Centru Comercial din municipiul Suceava, în valoare totală de cca. 500 lei. În jurul orei 18:30, femeia s-a deplasat în stația TPL cu intenția de a se deplasa spre centrul orașului. În momentul în care în stația a venit un autobuz a urcat fără a mai lua cu ea bagajul în care avea cumpărăturile. Imediat ce ți-a dat seama că și-a uitat bagajul a revenit în stație dar nu și-a mai găsit bunul uitat.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de ”însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, faptă prev. și ped. de art. 243, alin. 1 din C.p., cercetările urmând a fi continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava.

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite.

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava aduce în atenție câteva recomandări:

  • Nu purtaţi portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor;
  • Folosiţi o borsetă în care să vă păstraţi portofelul şi banii;
  • Nu ţineţi banii în buzunarele laterale ale hainelor, sunt cele mai vulnerabile locuri;
  • Păstraţi portofelul şi banii în buzunarul interior şi asiguraţi-l cu nasturi sau cu fermoar;
  • Când intraţi într-un magazin sau urcaţi într-un mijloc de transport nu vă lăsaţi nicio clipă bagajele nesupravegheate;
  • Manevraţi banii în interiorul poşetelor. Nu ,,arătaţi” hoţilor câţi bani aveţi la dumneavoastră, când faceţi cumpărături la piaţă sau în magazin;
  • Dacă transportaţi o sumă mare de bani, evitaţi locurile aglomerate. Puteţi fi urmărită chiar de la ghişeul de bancă sau schimb valutar de unde aţi ridicat banii;
  • Dacă sunteţi într-un loc aglomerat, nu ţineţi poşeta lateral sau în spatele dumneavoastră. Ţineţi-o la vedere, cât mai strâns, sub braţ;
  • Acordaţi mai multă atenţie poşetelor, decât plaselor cu cumpărături, hoţii speculează această neglijenţă;
  • Când urcaţi într-un mijloc de transport, verificaţi încuietoarea poşetei sau buzunarul în care aveţi banii.
  • Mare atenţie când constataţi că pe stradă ori ieşind dintr-un magazin sau alt loc aglomerat, persoane străine se ciocnesc din greşeală de dumneavoastră;
  • Reţineţi cât mai multe amănunte care ar putea conduce la identificarea şi prinderea autorilor de către poliţişti.

Atenție la reglementările legale privind bunurile găsite!

Conform art. 243 din Codul Penal, însușirea unui bun găsit fără a-l preda autorităților poate constitui infracțiune, pedepsită cu amendă sau închisoare. Aveți obligația de a preda bunul găsit la Poliție sau la persoana care l-a pierdut în termen de 10 zile. Nerespectarea acestei obligații poate atrage răspunderea penală!

FOARTE IMPORTANT!

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi organele de poliţie la numărul unic de urgenţă 112 pentru o intervenție promptă și creșterea șanselor de recuperare a prejudiciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.