Cornu Luncii şi Păiseni, etaloane naţionale în cinstirea eroilor şi veteranilor

Cornu Luncii și Păiseni, etaloane naționale în cinstirea eroilor și veteranilor

Localitățile Cornu Luncii și Păiseni din județul Suceava au devenit adevărate simboluri de patriotism și cinstire a eroilor naționali. În fiecare an, Primăria Cornu Luncii și primarul Gheorghe Fron organizează în apropierea datei de 11 noiembrie, zi dedicată veteranilor din teatrele de operaţii, fiind o sărbătoare cu o simbolistică deosebită pentru militarii români care au participat sau participă la misiuni în teatre de operaţii şi zone de criză, unde România este prezentă alături de aliaţi şi parteneri, manifestări impresionante dedicate celor care s-au sacrificate departe de casă şi de familie, în slujba României şi a poporului român, atrăgând atenția și admirația întregii țări. Cu ocazia unei ceremonii deosebite, Filiala Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a onorat personalități locale care au contribuit activ la păstrarea vie a memoriei eroilor.

Medalii și distincții pentru cei ce cinstesc memoria eroilor

Într-un cadru solemn, pe 9 noiembrie 2024, la monumentul de la Păiseni dedicat eroului Ioan Grosaru, reprezentanții Filialei Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” au acordat Medalia Filialei Județene unor personalități deosebite, printre care s-au numărat colonelul Elena Popescu, senatorul Gheorghiţă Mîndruță și meșterul popular Georgel Nistor. Aceștia au fost apreciați pentru devotamentul lor în susținerea valorilor patriotice și pentru activitățile prin care mențin vie memoria eroilor.

„Când, cui și unde să-ți arăți recunoștința față de cei care împărtășesc valorile promovate de membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor <Regina Maria>?

Localitățile Cornu Luncii și Păiseni rămân, de ani buni, etaloane pentru întreaga țară pentru modul în care organizează manifestările în ziua dedicată sărbătoririi veteranilor din teatrele de operații și nu numai.

Studiind conștiința, devotamentul și faptele dedicate cinstirii eroilor, ne-am gândit că monumentul de la Păiseni ridicat în cinstea eroului slt. (pm) Ioan Grosaru este locul cel mai potrivit de a arăta aprecierea organizației noastre la o parte din cei care știu că cinstirea eroilor nu îți aduce câștiguri materiale, ci numai creștere spirituală și sufletească.

Totodată, în mărinimia lor, reprezentanții administrației locale din comuna Cornu Luncii au conferit Diplome de Excelență mai multor membri ai Asociației Naționale Cultul Eroilor <Regina Maria> din județele Suceava, Bacău și Neamț.

Pentru a învăța mai mult și mai bine referitor la modul în care neamul nostru trebuie sa rămână etern, nu ezitați să fiți prezenți la Cornu Luncii în zilele in care, în calendarul sufletelor noastre de români se cinstesc eroii și veteranii neamului!”, consideră reprezentanții Filiala Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

La același eveniment, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a conferit distincția „Crucea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” colonelului (retr.) Neculai Niga și maistrului militar principal (retr.) Dumitru Davidel. De asemenea, Statul Major al Forțelor Aeriene a acordat „Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene” lui Dumitru Davidel, pentru întreaga sa activitate dedicată promovării memoriei eroilor.

Maistrul militar Dumitru Davidel – simbol al credinței și patriotismului

În vârstă de 87 de ani, Dumitru Davidel este un reper de neclintit în viața Asociației Naționale Cultul Eroilor din Suceava. Considerat un adevărat simbol al filialei județene Suceava, Dumitru Davidel își continuă cu devotament misiunea de a cinsti memoria eroilor, văzând acest efort ca pe o vocație sfântă. Prin fiecare monument ridicat și fiecare gest de recunoștință, acest venerabil veteran transmite tinerelor generații dragostea pentru țară și respectul față de sacrificiul eroilor.

Prin eforturile sale, în colaborare cu comunitatea și autoritățile locale, a restaurat în 2003 monumentul eroilor din Sasca Mică, dotându-l cu simboluri puternice ale curajului, precum tunuri de artilerie. În 2007, a avut ideea și a contribuit la ridicarea unui ansamblu monumental pentru eroul Ioan Grosaru, căzut în Irak, iar locul a devenit un adevărat altar al recunoștinței, unde tinerii pot învăța despre sacrificiul pentru țară.

Un exemplu de patriotism și dăruire pentru generațiile viitoare

„De aproape 30 de ani sunt implicat, ca voluntar, în proiecte de cinstire a eroilor în mai multe localități ale județului, ca fost prim-vicepreședinte al Asociației Cultul Eroilor «Regina Maria» – Filiala Suceava. Sunt bucuros că astăzi am avut puterea să particip la manifestările organizate la Păiseni şi Cornu Luncii.

În toți acești 30 de ani, cu ajutorul domnului primar Gheorghe Fron și a Consiliului Local Cornu Luncii am construit un monument pentru eroi la Păiseni, în memoria eroului Ion Grosaru. La Mitocaş, am construit un monument pentru eroul lt. Vasile Blaga, care a murit în luptele de la Oglinzi – Neamţ. În satul meu natal, Sasca Mică, am reabilitat monumentul pentru eroii din Primul şi al Doilea Război Mondial construit în anul 1937. Acest monument a fost dotat cu două tunuri de artilerie (dezafectate – n.n.) şi două platforme. Am sprijinit şi m-am implicat în construcția Panteonului Eroilor Neamului de la Cornu Luncii, monument edificat în memoria celor 350 de ostași din satele comunei, care au luptat pe câmpurile de bătălie în cele două războaie mondiale, pentru neam şi glie. Prin aceste locuri sacre, comunitatea onorează memoria eroilor, iar copiii cresc cu povești despre acești oameni care au făcut sacrificii supreme”,  consideră maistrul militar principal (retr.) Dumitru Davidel.

Patriotismul ca formă de rugăciune

Dumitru Davidel, un adevărat simbol al Asociației Naționale Cultul Eroilor, filiala Suceava, privește fiecare monument în construcția sau repararea căruia s-a implicat ca pe o rugăciune pentru eroii României. Își manifestă astfel recunoștința față de cei ce au adus libertatea națiunii, mărturisind că „fiecare piatră așezată în numele eroilor aduce mai aproape recunoștința noastră către ceruri.” Acest gest profund și sincer devine, pentru toți cei care îl cunosc, o lecție de viață despre respectul pentru cei care și-au jertfit viețile pentru neam și țară.

„În această zi dedicată veteranilor din teatrele de operații, îmi exprim recunoștința profundă pentru onoarea de a primi Crucea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava din partea Înaltpreasfințitului Calinic și a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, acordată de Statul Major al Forțelor Aeriene.

Aceste distincții nu sunt doar simboluri ale recunoașterii, ci o încurajare și un îndemn de a continua misiunea de a cinsti memoria eroilor noștri și de a păstra vie dragostea față de țară și față de valorile care ne definesc ca națiune. Îmi îndrept mulțumirile sincere către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, pentru generozitatea și aprecierea manifestate prin conferirea acestei înalte distincții, și către Statul Major al Forțelor Aeriene, pentru modul în care a apreciat munca mea după ce mi-am încheiat activitatea.

Chiar dacă puterile mă lasă şi doar bastonul mă mai ajută să mai particip la astfel de manifestări, îmi doresc să fiu mereu demn de acest privilegiu, păstrând vie memoria camarazilor noștri și continuând să transmit valorile pe care le-am apărat sub drapel. Le mulțumesc tuturor celor care, zi de zi, susțin în această misiune sfântă de a ne respecta înaintașii și de a onora sacrificiul lor. Glorie eroilor noștri și respect etern veteranilor care au servit cu credință patria!”, a fost mesajul maistrului militar principal (retr.) Dumitru Davidel

Prin faptele sale, maistrul militar principal Dumitru Davidel rămâne un exemplu viu de dăruire pentru patria sa. El a oferit comunității sale și întregii țări o moștenire de neprețuit: memoria vie a celor ce au luptat pentru libertatea României. Cu o credință nestrămutată și dragoste de neam, acest erou al zilelor noastre continuă să inspire generațiile viitoare, arătându-le că patriotismul autentic trăiește prin fapte concrete, prin sacrificiu și prin recunoștință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.