Competențele viitorului absolvent USV, workshop organizat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Joi, 14 noiembrie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a avut loc workshopul Competențele viitorului absolvent USV, care l-a avut ca invitat pe prof. univ. dr. Lucian CIOLAN, prorector cu portofoliul constituit din proiecte de dezvoltare, lifelong learning și infrastructură educațională la Universitatea din București și formator principal (senior trainer) la International Center for Policy Advocacy, organizație non-guvernamentală centrată pe creșterea capacității de dezvoltare și influențarea politicilor publice, cu sediul la Berlin.
Specialist în politici publice și educaționale, în metodologia cercetării și în dezvoltarea competențelor formatorilor, ca și în aplicații ale (neuro)științelor cognitive în politicile publice și procesele de învățare, prof. univ. dr. Lucian CIOLAN a susținut o prelegere interactivă pe tema Au competențele „viitor”? Cum definim rezultatele învățării în condiții de incertitudine?, urmată de discuții și analize privind competențele viitorului student, cu aplicații pe situația concretă a studenților de la programele de studii de licență și masterat din USV.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Implementarea sistemului de competențe ESCO în vederea creșterii inserției pe piața muncii a absolvenților USV și consilierea și orientarea acestora în carieră”, obținut de USV în competiția FDI (Fonduri de dezvoltare instituțională), și a fost organizată de conf. univ. dr. Florin Boghean, expert în cadrul proiectului. Pe lângă experții pe curriculă din cadrul proiectului, la workshop au participat decani, prodecani, directori de departament și coordonatori de programe de studii (licență și masterat) din cadrul USV.
Scopul principal al proiectului este de a adapta oferta educațională și serviciile de consiliere ale USV prin implementarea micro-credențialelor în cadrul planurilor de învățământ, în așa fel încât viitorii absolvenți să se adapteze mai ușor la schimbările tehnologice sau organizaționale pe care le vor întâmpina pe parcursul carierei. USV își propune un transfer de know-how între universitate, studenți, angajatori, în vederea identificării modului în care competențele profesionale și transversale ale absolvenților corespund mediului economico-social actual și identificarea unor noi competențe profesionale și transversale necesare profilului socio-profesional al absolventului USV, care să favorizeze inserția pe piața muncii.