Modificări aduse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale începând cu anul 2025!

Prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 128/2024 pentru modificarea si completarea Legii nr. 225/2015 privind Codul fiscal si masuri specifice pentru digitalizare, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial nr. 1125/11.11.2024, au fost aduse modificari si completari impozitului pe venit si contributiilor sociale aferente, dintre care cele mai importante sunt :

  1. Este eliminată obligatia de a depune in anul curent “Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice” pentru declararea venitului estimat, a impozitului pe venit, a contributiei de asigurari sociale (CAS) estimate si a contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS) estimate (Capitolul II din formular).

Astfel, se simplifica obligatia de declarare de catre contribuabil a obligatiilor fiscale datorate intr-un an fiscal avand in vedere faptul ca obligatiile fiscale privind impozitul pe venit, contributia de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate, datorate de persoanele fizice, sunt certe si devin scadente la data de 25 mai a anului urmator celui in care s-au realizat veniturile. (Se abroga art. 120 si art. 120^1 din Codul fiscal)

  1. Este eliminata obligatia depunerii in anul curent a declaratiei unice si in cazul contribuabililor care in cursul anului fiscal incep sau inceteaza o activitate, precum si cei care intrerup temporar activitatea sau intra in suspendare temporara a activitatii potrivit legislatiei in materie, precum si in situatiile in care intervin modificari ale clauzelor contractuale sau in cazul rezilierii, in cursul anului fiscal, a contractelor de inchiriere incheiate intre parti. In aceste cazuri persoanele fizice au obligatia depunerii declaratiei unice, pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a veniturilor. (Se abroga art. 120 si art. 120^1 din Codul fiscal)
  2. Pentru simplificarea procedurilor de inregistrare si administrare a contractelor de inchiriere, precum si a actelor de modificare a acestora, se reglementeaza ca in situatia in care bunul este detinut in comun, sa se desemneze prin contractul de inchiriere sau, dupa caz, prin actul de modificare a acestuia, proprietarul, uzufructuarul sau alt detinator legal care indeplineste aceasta obligatie.

Prevederile nu se aplica in cazul contractelor de inchiriere, aflate in derulare la data de 1 ianuarie 2025, precum si in cazul actelor de modificarea acestora, inregistrate la organul fiscal anterior acestei date.(Art. 83 alin. (6), art. 133 alin. (29) din Codul fiscal)

  1. Se reglementeaza obligatia contribuabililor care desfasoara o activitate agricola pentru care venitul se determina pe baza normei anuale de venit, de a depune anual, declaratia unica, pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului.

Informatiile cuprinse in declaratie vizeaza veniturile realizate in anul anterior, corespunzator suprafetelor cultivate, din cresterea si exploatarea animalelor/familiilor de albine detinute de catre contribuabili/asocieri fara personalitate juridica la data de 25 mai, inclusiv, a anului de realizare a venitului.

Modificarile pe parcursul anului de realizare a venitului, oricand, inainte sau dupa data de 25 mai, a structurii suprafetelor destinate productiei agricole vegetale, cultivate, a numarului de capete de animale/familii de albine detinute de contribuabili, nu conduce la recalcularea normei de venit. (Art. 107 alin. (2) din Codul fiscal)                                                       

  1. Salariul minim brut pe tara utilizat la verificarea incadrarii veniturilor in plafoanele anuale, precum si la stabilirea bazei anuale de calcul al contributiei de asigurari sociale, respectiv contributiei de asigurari sociale de sanatate, este cel in vigoare la data de 1 ianuarie a anului de realizare a venitului. (Art. 135^1 alin. (3) din Codul fiscal)  
  2. Pot opta pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate (CASS), persoanele fizice care incep in cursul anului fiscal sa desfasoare activitati independente, altele decat cele din contracte sportive, precum si in cazul celor care au inregistrat pierdere fiscala in anul fiscal anterior sau un venit anual egal cu zero.

Acestea datorează CASS la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe țară în vigoare la data de 1 ianuarie a anului pentru care se datorează contribuția, indiferent de data la care exercita optiunea. (Art. 180 alin. (1) din Codul fiscal)

  1. Se clarifica faptul ca persoanele fizice care, in anul fiscal pentru care au obligatia depunerii declaratiei unice, au desfasurat activitati independente pentru care venitul se determina in sistem real, si au inregistrat pierdere fiscala sau un venit net egal cu zero, nu datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate, respectiv diferenta de contributie de asigurari sociale de sanatate. (Art. 174 alin. (2) din Codul fiscal)
  2. In cazul persoanelor fizice care opteaza in anul curent pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, iar in cursul aceluiasi an, ulterior exprimarii optiunii, se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei potrivit prevederilor Codului fiscal, contributia de asigurari sociale de sanatate datorata ca urmare a exprimarii optiunii nu se recalculeaza. (Art. 180 alin. (5) din Codul fiscal)
  3. Incepand cu veniturile aferente anului 2025, Agentia Nationala de Administrare Fiscala transmite contribuabilului “Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice”, prevazuta la art. 122 din Codul fiscal, precompletata cu datele privind veniturile realizate si impozitul pe venit datorat, baza de calcul al CAS si CASS, precum si cuantumul contributiilor datorate, pentru anul de realizare a venitului, conform informatiilor disponibile in bazele de date.

Procedura de precompletare, verificare si transmitere a Declaratiei unice se aproba prin ordin al presedintelui ANAF.

Modificarile si completarile de mai sus se aplica incepand cu veniturile aferente anului 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.