Magazinele Profi din județul Suceava vor deveni Mega Image

Gigantul internațional de vânzări cu amănuntul Ahold Delhaize, companie belgiano-olandeză care operează în România sub brandul Mega Image, a finalizat achiziția rețelei de retail alimentar Profi Rom Food SRL, de la MidEuropa, pentru o sumă estimată la 1,3 miliarde de euro.

Pentru a respecta cerințele Consiliului Concurenței, Mega Image va cesiona 87 de magazine din 44 de localități, unde activitățile celor două rețele se suprapun, pentru a preveni posibile efecte negative asupra consumatorilor. Cum în Suceava nu există magazine Mega Image, toate supermarketurile Profi vor activa în curând sub noul brand.

Tranzacția consolidează prezența grupului Ahold Delhaize, achiziția Profi adaugând peste 1.600 de supermarketuri și magazine de proximitate la portofoliul care operează sub brandul Mega Image, cifrat în momentul de faţă la aproape 1.000 de magazine.

Afacerile mondiale ale Ahold Delhaize cuprind peste 7.500 de supermarketuri, magazine universale, hipermarketuri, farmacii și magazine de băuturi alcoolice, în zece ţări, având peste 400.000 de angajați. În România, afacerile sub brandul Mega Image s-au deschis în 1995 şi au ajuns la circa 980 de magazine, cu peste 9.000 de angajaţi.

Mid Europa Partners, cel mai mare fond de investiții din Europa Centrală și de Est, a cumpărat lanţul de supermarketuri Profi în 2016 de la fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, cu o sumă de circa 500 milioane de euro. Reţeaua Profi are în România 1.600 de magazine, în peste 681 de localități. Rețeaua Profi se dovedește extrem de flexibilă și inovatoare, operând cu magazine proprii, cât și partener, în format Super, City, GO și Loco. Prin formatul Loco, Profi a devenit primul retailer din România care se adresează consecvent zonelor din afara marilor aglomerări urbane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.