Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava anunţă organizarea cursurilor de pomicultor, legumicultor şi lucrător calificat în creşterea animalelor. Durata unui curs este de 360 de ore, ţinute de-a lungul a 12 săptămâni.
Potrivit directorului executiv Elena Claudia Gogu, după promovarea examenului, fermierilor li se va înmâna câte un ,,certificat de calificare”, nivelul 2, acreditat de Autoritatea Naţională de Calificări.
„Absolvenţii cursurilor beneficiază de facilităţi în cazul accesării fondurilor europene prin Planul Strategic PAC 2023-2027” subliniază şefa DJA Suceava. Astfel, la evaluarea proiectelor derulate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), certificatul de calificare aduce un punctaj suplimentar, concretizat în „şanse crescute de contractare”.
Fermierii absolvenţi ai cursurilor menţionate sunt „favorizaţi” şi la accesarea „intervenţiei PD-03” derulată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Este vorba despre plata directă anuală acordată fermierilor „eligibili BISS”, cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalaţi pentru întâia oară în calitatea de şefi ai exploataţiei. Plata se va face într-un interval de 5 ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii, şi doar pentru primele 50 de hectare eligibile.
Conform Elenei Claudia Gogu, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava mai organizează şi cursuri de instruire în vederea accesării măsurilor de sprijin APIA, respectiv cele de „Agromediu şi climă pe pajişti permanente”; „Agromediu şi climă pe terenurile arabile”; „Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon”; „Agricultură ecologică – conversie”, „Agricultură ecologică – menţinerea certificării”. Acestea durează 40 de ore, sunt ţinute într-o săptămână, la final fiind eliberat un ,,atestat de participare” agreat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Cursurile se adresează fermierilor care fac dovada absolvirii a minim 8 clase.