Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără rețetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o ușoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a atinge cota maximă aplicată altor produse.
Ministrul a precizat, într-un interviu acordat Digi24, că ajustările viitoare în domeniul fiscal includ posibile creșteri de TVA la anumite categorii de produse, dar medicamentele vor beneficia în continuare de o cotă redusă.
În programul de guvernare este prevăzută o împărțire în două categorii – medicație compensată (rețetă) și fără rețetă (OTC) – însă niciuna dintre acestea nu va ajunge la cota maximă.