Polițiștii atrag încă o dată atenția asupra riscului victimal reprezentat de conducerea bicicletelor și mopedelor pe drumurile publice cu neatenție și sub influența alcoolului, astfel de comportamente în trafic putând avea urmări din cele mai grave.
Doar în cursul zilei de 5 septembrie s-au produs 3 evenimente rutiere cu implicarea unor bicicliști care prezentau alcoolemii foarte mari.
Astfel, la data de 05.09.2025, ora 13:22, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza satului Ioneasa din com. Vadu Moldovei, s-a produs un eveniment rutier cu implicarea unui biciclist. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, la data de 05.09.2025, în jurul orei 13:20, un localnic, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Ulmului din satul Ioneasa, com. Vadu Moldovei, jud. Suceava, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fără a fi fost victima vreunei infracțiuni. În urma testării cu aparatul etilometru a biciclistului, a rezultat o valoare de 1,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conf. OUG 195/2002R. În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 05.09.2025, ora 16.35, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată privire la faptul că pe raza satului Oniceni, com. Forăști, s-a produs un eveniment rutier. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, la data de 05.09.2025, în jurul orei 16.20, un bărbat, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 208E către DN2 pe raza satului Oniceni, com. Forăști, jud. Suceava, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, fără a fi victima vreunei infracțiuni. În urma evenimentului rutier, biciclistul s-a depălasat la domiciliu, unde a fost identificat de către polițiști și de către echipajul SMURD. În urma testării cu aparatul etilometru a biciclistului, a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conf. OUG 195/2002R. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 05.09.2025, ora 17:20, lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați despre faptul că pe raza mun. Rădăuți, o persoană care se deplasa pe bicicletă a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a sa. Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că la data de 05.09.2025, în jurul orei 17:15, un bărbat în vârstă de 58 de ani din mun. Rădăuți, se deplasa cu bicicleta pe str. C-tin Dobrogeanu Gherea din mun. Rădăuți, având direcția de deplasare spre str. Nicolae Bălcescu, iar pe fondul consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind leziuni. Biciclistul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conf. OUG 195/2002R. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Reamintim că în primele 6 luni ale anului 2025, la nivelul județului Suceava s-au produs 93 de accidente rutiere generate de abaterile săvârșite de bicicliști soldate cu o persoană decedată, 4 persoane rănite grav și 90 de persoane rănite ușor și 23 de accidente cu implicarea trotinetelor soldate cu 23 de persoane rănite.
Atenție! Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător .
! Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
! Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
! NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
! Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.
! UTILIZAȚI veste reflectorizante pe timp de noapte și în afara localităților.
! NU folosiți căști audio sau telefonul în timpul mersului pe bicicletă.
Se interzice conducătorilor de biciclete:
– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;
– să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
– să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
– să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile legale de echipare;
– să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.