Minivolei – băieţi

Echipa de minivolei – băieţi a Clubului Sportiv Şcolar "Nicu Gane" a câştigat grupa interjudeţeană a Campionatului Naţional de Minivolei. Fălticenenii pregătiţi de prof. Marius Stan au câştigat şi al patrulea turneu al seriei, disputat la sfârşitul săptămânii la Buzău. Micii voleibalişti au câştigat cu 3-0 toate cele trei confruntări din turneu, cu L.P.S. Suceava, C.S.S. Botoşani şi C.S.S. Buzău.

"A fost cel mai bun turneu din această campanie de calificare. De exemplu, în partidele cu CSS Buzău am câştigat două seturi la 1 (25-1) iar cu CSS Botoşani am câştigat un set la 5 (25-5). În plus, doi dintre jucătorii noştri, Miron David şi Monga Gabriel, ar putea face pasul spre lotul naţional speranţe", ne-a declarat profesorul Marius Stan. 

Echipa CSS “Nicu Gane” de minivolei: Miron David, Albu Gabriel, Dănilă Răzvan, Monga Gabriel, Irimescu Denis, Holotă Adrian, Tudosă Ionuţ, Vizeteu Alexandru, Simos Vasilis, Stan Georgian şi Ţăranu Cătălin.

La sfîrşitul acestei săptămâni va încheia meciurile din grupă şi echipa de volei speranţe a CSS "Nicu Gane", echipă care a obţinut deja calificarea în semifinale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.