Lansări de carte şi CD-uri, expoziţii de grafică şi metaloplastie, în deschiderea Festivalului „Făticeni Folk”

Sâmbătă, 6 iulie, concurenţii şi invitaţii ediţiei a doua a Festivalului Naţional “Fălticeni Folk”, alături de câteva zeci de fălticeneni iubitori de carte şi muzică au participat la vernisajul a două expoziţii, lansarea a patru cărţi şi a două CD-uri cu muzică folk. Este vorba despre vernisajul expoziţiei de grafică „Din lirica poeţilor bucovineni” a graficianului Mihai Pînzaru PIM şi a expoziţiei de metaloplastie a lui Viorel Grigoraş, lansarea cărţilor „Ghinionul de a fi norocos” a lui Sorin Poclitaru,  „Poveşti, semnificaţii, armonii” scrisă de jurnalista Clara Mărgineanu, „Cântece de trecut puntea” a lui Ovidiu Mihăilescu, „Dragostea lui Iar” scrisă de Andrei Maftei şi lansarea CD-urilor Vasile Mardare – „Eu şi prietenul meu”şi Adrian Beznă – „Să-mi laşi pe uşa veche un semn”.

Întâlnire între prieteni vechi

Întâlnirea „realizatorilor de poezie, muzică, tablouri şi emsiuni tv, dar care sunt şi realizatori de sentimente”, cu publicul fălticenean a fost una ca între “prieteni vechi care şi-au unit destinele pentru cultură” şi aşa cum  a precizat Adrian Beznă, cei ce şi-au prezentat lucrările au fost nevoiţi să stea la prezidiu ca şi chestiune pur formală, ei nefiind şi nesimţindu-se cu nimic mai sus decât publicul din sală.

Adrian Beznă împreună cu Vasile Mardare şi Sorin Poclitaru au început în urmă cu două luni un turneu „Eu şi prietenul meu”, în cadrul căruia doresc să vândă CD-uri pentru a ajuta pe folkiştii foarte buni dar fără posibilităţi materiale să-şi scoată propriile albume.

Clara Mărgineanu a spus că a venit la un festival de folk cu o carte de interviuri şi nu de poezie pentru că între personajele cărţii sunt şi 10 folkişti, dintre care trei sunt prezenţi aici, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu şi Sorin Poclitaru, cartea fiind şi un protest paşnic împotriva anomaliei şi zgomotului din media.

Ovidiu Mihăilescu a trasat o punte de prietenie pentru că la Fălticeni s-a întâlnit cu mulţi oameni de care îl leagă foarte multe lucruri. Mai important decât lansarea de carte este acest pod, pentru că genul acesta de pod se va transmite mai departe generaţiilor viitoare, iar folkul va aduna oameni.

Grafică şi metaloplastie

Mihai Pînzaru PIM a spus că participă pentru prima dată în această formulă „caldă, umană, fericită, prietenoasă, firească şi aproape incredibilă că se mai poate întâmpla în vremurile noastre de retrăire a fricii. Iată că vin nişte poeţi, nişte oameni neînfrânţi vreodată şi permanent cutezători şi ne oferă  aceste momente irepetabile”. Caricaturistul sucevean a venit la Fălticeni să completeze atmosfera cu 20 de lucrări din cele 70 publicate care fac parte dintr-un prim volum de poezie bucovineană ilustrat de Mihai Pînzaru PIM.

Viorel Grigoraş, autorul expoziţiei de metaloplastie a fost cel mai scurt vorbitor spund doar „mă bucur că de Zilele Humorului am fost scos în oraş”.

„Pentru că s-a spus mai tot ce era de spus despre întâmplarea de astăzi”, Sorin Poclitaru a citit din versurile cuprinse în volumul „Ghinionul de a fi norocos”, după care a precizat că pe toţi cei prezenţi la Fălticeni „îi leagă heirupismul de a ajuta, fără a-i interesa câţi bani primesc”.

Proiecte de muzică folk şi poezie pe banii autorilor şi soliştilor

Despre folk şi poezie şi calitatea folkistului de a mai scrie cântece de protest şi cântece patriotice a vorbit Vasile Mardare. El a mai precizat că albumul „Eu şi prietenul meu” conţine 12 piese, prima piesă fiind “Iarnă-n Bucovina”, şi a fost produs de Sorin Poclitaru cu banii strânşi din vânzarea cărţii “De dragoste sută la sută la sută”,  apărută într-un tiraj de doar 100 de exemplare ce au fost licitate. O parte din banii obţinuţi din vânzarea albumului “Eu şi prietenul meu” vor fi folosiţi mai departe pentru alte proiecte de muzică folk şi poezie.

La final, Corala Leon Băncilă din Fălticeni a susţinut un mic recital în incinta Muzeului de Artă „Ion Irimescu” coriştii conduşi de profesoara Angela Focşa, fiind îndelung aplaudaţi.

Evenimentul cultural a fost găzduit la Sala “Aurel Băeşu” din incinta Muzeului de Artă “Ion Irimescu” şi s-a desfăşurat sub patronajul Asociaţiei “Fălticeni Cultural”, condusă de preotul Liviu Mihăilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.