Campanie de plantare de arbori în Municipiul Fălticeni

În calitate de partener al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Municipiul Fălticeni este unul din beneficiarii proiectului „Control Integrat al Poluării cu Nutrienți”.

Proiectul se derulează la nivel național și urmărește, printre altele, plantarea de vegetație forestieră pe terenurile degradate. În a doua parte a lunii martie, Primăria Municipiului Fălticeni va primi peste 11.000 de puieți forestieri din specia salcâm.

„Urmărim să realizăm perdele de protecție în zone vulnerabile la înzăpezire. Este vorba de terenuri proprietate publică situate la limita unor sectoare de drum care asigură legătura cu localități învecinate, de exemplu Petia, Baia, Rădășeni. În fiecare an avem probleme în a deszăpezi aceste sectoare de drum”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

Pe lângă puieții de salcâm repartizați în cadrul parteneriatului cu Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Primăria Fălticeni continuă plantările de arbori în baza parteneriatelor locale, peste 5000 de puieți din speciile: molid, plop auriu, salcie albă, salcâm.

„Rugăm locuitorii municipiului Fălticeni să vină în sprijinul nostru pentru a stabili împreună acele zone ale orașului în care este necesară plantarea de arbori. Vom apela în acest sens și la sprijinul asociațiilor de proprietari dar și la partenerii noștri tradiționali: unitățile de învățământ, Detașamentul de Pompieri Fălticeni, Școala Militară de Subofieri de Jandarmi Fălticeni”, a declarat primarul Gheorghe Cătălin Coman. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.