ncepând de vineri, 3 iulie, o nouă cursă aeriană asigură legătura cu Viena, de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava. Inițial data primului zbor era programată pentru 20 iulie. Vor fi operate 2 zboruri pe săptămână, în zilele de joi și duminică.
Deschiderea acestei legături aeriene însemnă un pas important în dezvoltarea turismului, a turismului de afaceri și pentru atragerea de investiții în zonă.
Prin noua rută aeriană, administrația judeţului Suceava își propune o colaborare cu landul austriac Steiermark (Stiria), în domeniile administrație publică, industrie, transport aerian, învățământ, sănătate, turism, silvicultură, cultură etc., prin organizarea și desfășurarea de activități comune de promovare – târguri și expoziții, concerte, competiții sportive, tabere etc.
„Cu o nouă țară pe harta destinațiilor de la Suceava, Wizz Air include și o nouă oportunitate de călătorie de la Aeroportul ”Ștefan cel Mare-Suceava”. Zborul direct Viena-Suceava are două frecvențe pe săptămână, oferind astfel noi posibilități de călătorie în scop business, turistic și o legătură directă spre unul dintre cele mai importante hub-uri comerciale și culturale din Europa.
Biletele sunt disponibile spre rezervare pe website-ul companiei aerine”, se precizează pe pagina de facebook a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava.