Aeroportul din Suceava va prelua zborurile companiei Blue Air în perioada 15 august-30 septembrie

Aeroportul din Suceava va prelua zborurile companiei Blue Air de pe aeroportul din Bacău programate în perioada 15 august-30 septembrie.

Este vorba despre 6 curse spre 4 țări, astfel: Bruxelles (cu o frecvență de două zboruri pe săptămână – luni și miercuri), Dublin (4/săptămână – marți, joi, sâmbătă și duminică), Torino (2/săptămână – marți și joi), Roma – Fiumicino (4/săptămână – marți, miercuri, vineri și sâmbătă), Milano – Bergamo (2/săptămână – miercuri și duminică) și Londra – Luton (5/săptămână – luni, joi, vineri, sâmbătă și duminică).

Ca noutate pentru aeroportul din Suceava sunt două capitale, Bruxelles și Dublin, o nouă destinație din Italia, Torino, încă un aeroport din Roma, Fuimicino, la care se adaugă zborurile Milano și Londra.

Reamintim că, exceptând zborul de Viena, nu avem nicio cursă suspendată, iar pe 3 august va fi inaugurată o nouă legătură aeriană cu Germania, cursa de Dortmund.

Așa cum am mai spus-o, deschiderea de noi curse după programul stabilit cu mult înainte de debutul pandemiei este unul dintre argumentele că Suceava este perceput ca un județ sigur, drept care Bucovina va continua să devină o destinație din ce în ce mai atractivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.