Peste 700 de cadre didactice din judeţ vor să fie evaluatori pentru examenele şi concursurile naţionale

721 cadre didactice din județul Suceava au fost selectate pentru a face parte din Corpului Profesorilor Evaluatori pentru Examenele și Concursurile Naționale (CPEECN) din cele 1.110 înscrise.

La selecția, pentru corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale, s-au putut înscrie cadrele didactice care îndeplineau cumulativ următoarele condiții:

  1. a) au desfășurat activități de predare-învățare-evaluare în ultimii trei ani școlari încheiați, în învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal;
  2. b) au gradul didactic I, II sau titlul științific de doctor în specialitate;
  3. c) au experiență de organizare și participare la evaluări, în cadrul examenelor și concursurilor naționale/internaționale.

În perioada 16 octombrie – 1 decembrie urmează verificarea competențelor de evaluare și selecția cadrelor didactice care doresc să devină membri.

Cadrele didactice selectate dobândesc calitatea de membri ai CPEECN după parcurgerea și absolvirea programului de formare, acreditat de către Ministerul Educației și Cercetării și asigurat de către CNPEE, în parteneriat cu toate casele corpului didactic.

Membrii CPEECN sunt cadre didactice din mediul urban și rural, care își desfășoară activitatea de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, respectiv liceal – filierele teoretică, vocațională și tehnologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.