DSP Suceava a mai primit 15.100 de doze de vaccin antigripal

Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că au mai fost repartizate 15.100 de doze de vaccin antigrial tetravalent, Influvac și Vaxigrip, destinat vaccinării gratuite. La nivelul județului nostru ar fi necesare pentru această iarnă 90.426 de doze de vaccin antigripal, dintre care 4.221 pentru cadre medicale, 35.477 pentru bolnavi cronici, 3.790 pentru copii, 787 pentru gravide, 2.788 pentru rezidenții din instituțiile de ocrotire socială și 43.363 pentru persoane peste 65 de ani. Până în prezent au ajuns aproape 60.000 de doze din cele peste 90.000 de doze de vaccin antigripal, solicitate.

Campania de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta de peste 65 ani, persoane cu boli cronice, în special boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice, copii și bătrâni institutionalizați, femei gravide, personal medical, conform strategiei Ministerului Sănătății și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Potrivit medicilor epidemiologi vaccinul antigripal din sezonul 2020-2021 va asigura o rată de protecție mai mare față de iernile trecute și recomandă vaccinarea, mai ales că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus. Chiar dacă vaccinul antigripal rămâne cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva îmbolnăvirilor de sezon, medicii recomandă populației să țină seama și de o serie de măsuri preventive cum ar fi respectarea normele generale de igienă, precum spălarea mâinilor ori de câte ori e nevoie și păstrarea unei curățenii corporale riguroase. Este indicat consumul de fructe și legume, care asigură un aport optim de vitamine pentru întărirea sistemului imunitar, respectarea orelor de somn pentru a evita slăbirea sistemului imunitar. Pentru persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, recomandarea este aceea de a se feri pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariției complicațiilor la afecțiunile deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală, cum ar fi febră, dureri de cap și de gât sau tuse, trebuie anunțat telefonic, în cel mai scurt timp, medicul de familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.