Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a decis, luni, în şedinţă extraordinară, prelungirea cu 14 zile a „scenariului roşu” pentru municipiul Rădăuţi unde rata de infectare continuă să rămână peste pragul de trei cazuri la mia de locuitori.
Astfel,
Prin Hotărârea nr. 87/07.12.2020 a C.J.S.U, se dispun începând cu data de 08.12.2020, pentru municipiul Rădăuţi, pentru o perioadă de 14 zile, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori, următoarele măsuri:
- a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
- b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
- c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
- d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
- e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
- f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
- g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 967/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.
Prevederile prezentei hotărâri vor completa, modifica, în mod corespunzător Hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava aflate în vigoare.